Expresie peste timp a dăruirii și forței unei comunități, Biserica Romano-Catolică din Vinga este o veritabilă bijuterie a Banatului. Prin implicarea celor de la Cyber Excellence, impozantul lăcaș de cult, reprezentativ pentru bulgarii bănățeni, este promovat virtual. Evoluția comunității bulgare din Vinga s-a circumscris secolului al XVIII-lea, localitatea dezvoltându-se semnificativ în perioada iluminismului și modernității.
„În 1880, a fost inițiat proiectul bisericii neo-gotice al arhitectului vienez Richter Eduard. Timp de un deceniu, comunitatea bulgară a strâns fondurile necesare, lucrările începând în 30 iunie 1890, cu punerea pietrei de temelie. La începutul anului 1892, biserica era finalizată”, a precizat preotul Radulov Piry, parohul Bisericii romano-catolice din Vinga.
„Este realmente impresionantă această realizare arhitecturală, prin efortul unei comunități istorice din Banat, comunitatea bulgară. Prin demersul de promovare virtuală, Biserica romano-catolică din Vinga, județul Arad, poate fi cunoscută pretutindeni”, a declarat istoricul Antoniu Martin, director de proiecte în cadrul Cyber Excellence.
Proiectul poate fi vizionat la adresa www.bisericavinga.com/ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!