Auzim aceste cuvinte cântate în Postul Mare într-o armonizare îngerească, la sfințirea apei la Taina Botezului, precum și la slujba Sfințirii celei Mari a apei la Bobotează, ca manifestare a simțământului nevredniciei omului înaintea măreției dumnezeiești. Sunt, însă, atât de potrivite și atunci când dorim să exprimăm recunoștința, mulțumirea, admirația față de lucruri, evenimente sau stări din viața personală sau obștească.
Ele, cuvintele dintru început, prezintă și ceea ce se petrece la biserica „Nașterea Domnului” din parohia Arad Micalaca Veche II, mai ales de când a început lucrarea de pictare a lăcașului de cult. 12 martie 2016 – prima zi a Postului Mare din acel an – va rămâne înscrisă în conștiința credincioșilor și în istoria parohiei ca un moment de referință. Atunci, Iisus – Emanuel, Pruncul născut în ieslea Betleemului, l-a chemat pe Cătălin Băluț, doctor în arte plastice, să așeze pe pereții bisericii și în viețile credincioșilor, chipuri de sfinți, scene biblice și de istorie bisericească prin care să fim toți mai aproape de cer, așa cum la slujba Utreniei primei zile a Postului Mare se zice „În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească; deschide-ne nouă uşile milei tale”. În demersul său pictorul adjudecatar avea să fie sprijinit de colegul domniei sale, Cezar Ivana, alături de ucenici. Acum, la doi ani de la începerea lucrărilor, consemnăm cu bucurie peste 1600 mp pictură realizați; munca se desfășoară neîntrerupt, dorind finalizarea ei în acest an și ca semn de recunoștință adus de credincioșii arădeni făuritorilor Marii Uniri de la 1918.
În legătura exclamației din titlu, dorim a sublinia aici, de pe un pat de spital și dintr-un salon cu numărul cetelor îngerești, jertfelnicia enoriașilor din parohia arădeană în diferitele momente ale desfășurării picturii. Astfel, se cuvine a consemna, cu recunoștință și rugăciune pentru răsplată cerească, munca femeilor care au răspuns chemării de pregătire a câlților, adevărată „clacă” cu atât de mare folos material dar și duhovnicesc; apoi truda bărbaților la pregătirea și urcarea frescei spre a fi pusă la îndemâna pictorilor. Aceleași mulțumiri, cu cerere ca Domnul să le dăruiască cele nepieritoare în locul trecătoare, aducem instituțiilor și conducătorilor lor care, gratuit de mai bine de doi ani, asigură masa pentru echipa de pictori: Ardelean Florin, SC Paula Bianca km 0 – Diana Ilie, Gastro Laser SRL – Popovici Vasile, Rosman Prompt – Petru Cioară, Ozmine SRL – Maria Oruc, Fabrica de mâncare nr. 1 – Cornel Lucaci, SC Galeancu Clean Profy SRL – Cristian și Sonia Galeancu, Absos Food – Mariana Dănilă, Hotel Leon – Gheorghe Gridjac, La Nașul – Gelu Slodoneanu, Vama Veche – Mariana și Corina, precum și celor care pe o perioadă mai scurtă de timp ne-au sprijinit în efortul nostru: Restaurant Ornella Micalaca – Florina, Hotel Ana – Camelia Indricău, Curtea Veche – Nelu Ciobanu, Alina Gospodina – Alina.
Înveșmântarea bisericii „Nașterea Domnului” cu pictură arată încă o dată faptul că lucrurile mari și frumoase se realizează împreună. De aceea credincioșii parohiei s-au identificat dintru început cu opera religioasă și artistică din lăcașul de cult și au susținut-o mereu printr-un efort financiar deosebit, motiv pentru care reprezentanții Parohiei le aduc și pe această cale mulțumiri, încredințați fiind că peste timp generațiile viitoare vor grăi cu recunoștință și prețuire de un sacrificiu deosebit al celor de astăzi, împlinit prin măreția și pronia dumnezeiască spre slava Lui și spre mântuirea poporului binecredincios din partea răsăriteană a Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!