Acolo unde există oameni de credinţă se ridică şi biserici pentru că omul, credincios din fire simte nevoia de a avea nu doar case de locuit, locuri de muncă, divertisment, ci şi lăcaşuri de cult, unde să-L poată întâlni în rugăciunea lor pe Dumnezeu.
Duminica aceasta, sub oblăduirea Sfintei Treimi, avut loc sfinţirea amplasamentului viitoarei biserici greco-catolice din Micălaca 1 Est, în vecinătatea noilor blocuri ANL. „Necesitatea construirii unei noi biserici se datorează faptului că deşi au fost revendicate în instanţă, două lăcaşuri de cult aparţinând Episcopiei greco-catolice nu au fost retrocedate până în prezent”, aminteşte P.S. Alexandru Mesian, episcop al Lugojului.
Hramul bisericii fiind ,,Sfântul Anton de Padova” sărbătorit pe data de 13 iunie, când se preconizează să fie finalizată construcţia şi să aibă loc sfinţirea lăcaşului de cult, care va fi păstorit de preotul paroh Romeo Bodea.
Terenul este de 3000 mp, din care biserica va fi de 200 mp, având 100 locuri, plus o casă parohială. Valoarea construcţiei se ridică la 130.000 euro, fiind suportată de Eparhia Lugoj.
P.S. Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, a oficiat sluja de sfinţire (foto), la care au participat, alături de enoriaşi, pr. Angelo Narcis Pop, vicar veneral, pr. Coriolan C. Mureşan, vicar judecătoresc, Econom Ciprian Barcan, precum şi un sobor de preoţi din parohiile greco-catolice arădene.
Vidorka Şipoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!