Fără doar și poate, povestea „Bizonilor de Arad” este una fără sfârșit, cu capitole ce se deschid zilnic, deoarece povestea ar trebui să dispară odată cu aplicarea unei limite minime de bun simț, o limită care lipseşte deşi de la aceasta ar trebui să plecăm cu toții. Din păcate, în aceiași notă ca și până acum și cu singurul instrument pe care îl avem la îndemână, și anume cuvântul, deschidem un nou episod în care se regăsesc ca de fiecare dată aceleași coordonate: nesimțirea, ipocrizia, miserupismul, graba sau sfidarea.
Călare pe zebră
De această dată, pe adresa redacției am primit aceste imagini grăitoare și care nu prea mai au nevoie de niciun comentariu. Autoturismul din imagine a fost parcat pe post de barieră împotriva pietonilor pe Bulevardul Revoluției, lângă Teatrul „Ioan Slavici”, lângă covrigăria Gigi. Oare şoferul s-a grăbit să își cumpere un covrig? Să bea o cafea la terasele din zonă? Oare cu ce scuză ar veni să își explice gestul? Cert este că nu a fost prins, nu a fost amendat și cel mai probabil și-a văzut de treabă mai departe. Pentru gestul său de sfidare față de arădenii pietoni și pentru nesimțirea de care a dat dovadă prin încălcarea legislației rutiere, acest șofer a intrat și el în numeroasa clasă a „Bizonilor de Arad”.
Din păcate, în continuare, mulți șoferi arădeni nu înțeleg că nu sunt singuri pe șosele, că există o legislație rutieră care trebuie respectată, că scuzele obosite nu sunt amendamente la reguli, dar mai ales faptul că atunci când te grăbești să plătești o factură, să cumperi o cafea sau să pornești avariile din te miri ce motiv și să îți vezi de treabă trebuie să iei în calcul toate aspectele astfel încât să nu încalci legea. Aşa cum o fac cei din jurul tău, care te enervează şi pe tine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!