ARAD. Tentativa de omor a avut loc în luna aprilie a acestui an, la Curtici, în extravilanul orașului, la locuințele de serviciu aparținând Combinatului Agroindustrial Curtici. Agresorul bănuia că soția sa – mai tânără cu 12 ani – îl înșela. Așa că s-a decis să afle dacă temerile sale se adeveresc, astfel că și-a urmărit partenera de viață. A văzut-o intrând în casa unei vecine, iar prin fereastră bărbatul și-a văzut soția pe un pat, așezată lângă cel care urma să devină victima lui. Când cei doi au ieșit din casa vecinei, bărbatul gelos s-a năpustit asupra lor. Pe soția sa a lovit-o în cap cu o mătură care era sprijinită de peretele casei, iar pe presupusul amant l-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen. Agresorul avea cuțitul asupra sa, într-un buzunar lateral al pantalonilor. Bărbatul înjunghiat a fugit înapoi în casă și a cerut proprietarei locuinței să sune la 112. Între timp, soțul s-a îndreptat spre casa sa, de acolo fiind ridicat de anchetatori.
Victima a povestit oamenilor legii că s-a aflat în locuință deoarece mersese să înapoieze o sumă de bani pe care o împrumutase de la proprietara imobilului și că în locuință se afla și soția agresorului. Bărbatul înjunghiat a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Arad – cu plagă înjunghiată la intestine -, a fost operat, iar apoi internat la secția Anestezie Terapie Intensivă. Victima a avut nevoie de 80 – 85 de zile de îngrijiri medicale, concluzionându-se totodată că viața i-a fost pusă în primejdie.
Trei ani închisoare
Soția autorului a fost și ea internată la spital, cu traumatism cranio cerebral acut cu comoție, fiind nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale în cazul ei. De pe patul de spital, femeia s-a împăcat cu soțul ei. Acesta a fost reținut inițial, apoi arestat preventiv, iar la începutul lunii august s-a dispus plasarea bărbatului sub măsura controlului judiciar. În cadrul audierilor, acesta și-a recunoscut fapta.
La sfârșitul lunii iulie a început și procesul în care agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor. La 1 octombrie, Tribunalul Arad a decis următoarele: „Condamnă pe inculpatul P.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b Cod penal pe o durată de 2 ani, precum şi art. 66 alin.1 lit.n Cod penal, respectiv de a nu comunica cu membrii familiei victimei pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. Scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 18.04.2018 până la data de 03.08.2018. Constată încetată de drept a măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpat pe perioada 03.08.2018-01.10.2018”.
De asemenea, victima bărbatului urmează să primească 5.000 de euro cu titlu de daune morale și materiale.
Pedeapsă mai blândă
Cauza a ajuns pe masa judecătorilor Curții de Apel Timișoara care au hotărât ca bărbatul să primească o pedeapsă mai blândă. Astfel, în urma judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara s-a decis: „Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acestea; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Consiliului Local Curtici sau a Consiliului Local Macea”. Hotărârea Curții de Apel Timișoara este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!