Chinul şoferilor care circulă pe drumul Arad-Şiria şi, mai departe, spre Pâncota şi Buteni, va continua mult şi bine. Modernizarea şoselei este încă departe, iar administratorul drumului, Consiliul Judeţean Arad, vine cu veşti dintre cele mai proaste: proiectul este blocat. Banii necesari pentru modernizarea acestui drum îi avem de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, respectiv suma de 104 milioane de lei. Practic, hopul cel mai greu a fost trecut. Oare? Se pare că nu obţinerea de fonduri pentru lucrări este hopul cel mai greu, ci birocraţia din România.
De şase luni de zile, licitaţia pentru modernizarea acestui drum este blocată la Bucureşti, la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, organism care verifică fiecare licitaţie organizată de autorităţile publice din ţară. „Ne-a fost respinsă licitaţia de trei ori până acum, pentru că am cerut şi alte criterii de departajare a firmelor care participă, respectiv durata de implementare a proiectului şi garanţia acordată lucrării pe Arad-Şiria-Pâncota-Buteni. Cei de la ANAP ne-au tot respins licitaţia pe motiv că nu putem avea pretenţia să ne repare firmele de construcţii drumul”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Acesta insistă asupra faptului că nu doar drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni este afectat de hăţişul birocraţiei.
Alte proiecte blocate la ANAP sunt modernizarea drumului Sânpetru German-limită de judeţ Timiş, în valoare de 11,6 milioane de lei, proiectarea şi execuţia drumului judeţean dintre Tauţ şi Târnova, în valoare de 14,1 milioane de lei, şi proiectarea şi execuţia unui tronson de drum judeţean în Gurahonţ, lucrare evaluată la trei milioane de lei.
Altă veste proastă
Ţinând cont de întârzierile mari provocate de aceste blocaje la ANAP, preşedintele CJA a spus că „ar putea fi pusă în pericol chiar finanţarea europeană la două dintre proiecte, din cauza întârzierii determinate de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice”. Şi asta nu este vestea cea mai proastă. Mai există una. Guvernul a decis, la finalul anului trecut, ca toate proiectele finanţate din fonduri europene să fie analizate de Ministerul Dezvoltării. Inclusiv licitaţiile pentru aceste proiecte. Adică, partea de verificare a anunţurilor de licitaţie să treacă de la ANAP la Minister. Până aici, nu sună rău. Doar că Ministerul Dezvoltării nu are personalul necesar să verifice licitaţiile. „Verificarea documentelor la Ministerul Dezvoltării a creat un haos general. Proiectele sunt, efectiv, date peste cap prin faptul că se întârzie implementarea lor, în condiţiile în care există termene concrete la proiectele pe fonduri europene. Am vorbit cu cei de la Minister şi ne-au transmis că au nevoie de cel puţin şase luni pentru a înfiinţa serviciul, departamentul care să verifice licitaţiile. Şase luni! Asta înseamnă că licitaţia pentru Arad-Şiria-Pâncota-Buteni ar putea fi organizată numai la toamnă. Mai pierdem un an întreg”, a punctat Iustin Cionca.
Şoferii „plâng”
„Războiul” dus între CJA şi ANAP pentru licitaţii provoacă victime colaterale. Singurii care au de suferit sunt şoferii care circulă pe drumul Arad-Şiria. În ultimele zile, zeci de şoferi au suferit pagube mai mari sau mai mici la maşinile lor, din cauza craterelor uriaşe de pe această şosea. Pene de cauciuc, capace de roţi pierdute ori probleme mult mai grave, la direcţie sau suspensii, toate au fost „bifate” de arădenii care circulă pe şoseaua rău-famată. În acest sens, Iustin Cionca s-a plâns din nou, spunând că, în momentul în care vremea o va permite, vor începe reparaţii la drum, plătite de CJA, reparaţii care ar fi putut fi evitate dacă aveam deja constructor pe Arad-Şiria-Pâncota-Buteni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!