Motivul? Desfăşurarea activităţilor de instalare necesare pregătirii intrării în funcţiune a Sistemului Informatic al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate.
Consecinţa acestei „opriri temporare”? În zilele menţionate mai sus, nu pot fi efectuate unele dintre activităţile curente care necesită prelucrarea informatică a datelor din SIUI, cum ar fi: eliberarea de adeverinţe de asigurat, eliberarea de certificate provizorii de înlocuire a Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate, utilizarea prescripţiei electronice pentru prescrierea de medicamente de către medici şi nici eliberarea de către farmacii a medicamentelor prescrise în formatul de prescripţie electronică.
În aceste condiţii, conducerea CAS Arad recomandă medicilor prescriptori ca, în intervalul 22-26 noiembrie, să utilizeze pentru prescrierea medicamentelor formatul clasic de prescripţii medicale, respectiv formularele tipizate cu hârtie autocopiativă. „Apelăm la înţelegerea situaţiei şi totodată ne cerem scuze pentru inconvenientele create atât asiguraţilor, cât şi furnizorilor noştri” – încheie ec. Angela Cosma, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Arad.
Angela Cosma, sefa la CAS Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!