Aşa cum a promis viceprimarul Călin Bibarţ la începutul acestei săptămâni, proiectul privind atribuirea directă către Recons a gestiunii Staţiei de Sortare a Deşeurilor din Arad a fost supus din nou atenţiei aleşilor locali. S-a întâmplat într-o nouă şedinţă extraordinară ce a avut loc miercuri dimineaţă şi care a avut doar două proiecte pe ordinea de zi. Nu a durat mult pentru că PSD – prin cei trei consilieri prezenţi la şedinţă – a avut aceeaşi poziţie precum la anterioarele două încercări ale Executivului Primăriei de a trece acest proiect: s-a abţinut de la vot. Având nevoie de o majoritate de două treimi, proiectul a fost respins din nou.
PSD vrea dezbatere publică
A existat însă o intervenţie din partea social-democraţilor, prin care aceştia şi-au exprimat o solicitare. Ne oferă detalii Anca Stoenescu: „Ne dorim o dezbatere publică în care să fie prezent şi edilul oraşului, să fie prezenţi şi parlamentarii de Arad, după care ne vom exprima votul. Astăzi ne-am abţinut de la acest vot pentru că avem destul de multe puncte şi întrebări şi sperăm să găsim un răspuns în acea dezbatere publică, dacă edilul oraşului va fi de acord să o organizeze.”
Întrebată care sunt „punctele şi întrebările” pe care le are PSD, care sunt neclarităţile social-democraţilor, Anca Stoenescu a „făcut un pas înapoi”, lăsând răspunsul în seama colegului său, Ilie Cheşa: „Una dintre neclarităţi: Recons-ul, în momentul acesta, nu are cod CAEN pentru a face acest serviciu şi de aceea am cerut dezbatere publică, să vină toate entităţile – deputaţii, parlamentarii, consilierii, directorii de la Garda de Mediu, doamna prefect. Să facem o dezbatere publică şi atunci o să vedem dacă vom vota împotrivă sau vom vota pentru; nu ne abţinem. Să organizeze Primăria dezbaterea publică, vedem juridic ce se întâmplă şi atunci ne vom hotărî pe vot. După dezbaterea publică. Până atunci nu votăm.” Ilie Cheşa a mai amintit că „Staţia de Sortare se putea prelua din mai 2018 pentru că a fost Staţia de Sortare a Polaris-ului şi trebuia preluată de Primărie. Nu s-a făcut nimic un an de zile.”
Bibarţ: „un joc politic”
De cealaltă parte, viceprimarul Călin Bibarţ a făcut următoarele precizări pe marginea votului din „extraordinara” de miercuri: „E o vorbă: când vrei să rezolvi ceva, găseşti soluţii; când nu vrei, găseşti explicaţii şi motive. Astăzi am văzut că se doreşte o consultare publică, discuţii… şi în urma acestor discuţii se vor hotărî. Aş vrea să reiterez faptul că şedinţele de Consiliu sunt şedinţe publice. Nu e nevoie să mai facem încă o şedinţă publică. În şedinţa de Consiliu, îşi poate expune părerea fiecare, inclusiv cetăţenii interesaţi se pot înscrie la cuvânt şi pot lua cuvântul… Deci, această opinie cu «hai să mai amânăm ca să ne mai întâlnim o dată şi după aia ne-om gândi ce facem» nu este altceva decât un joc politic. Şi, din păcate, unii nu înţeleg că dincolo de politică, mai importanţi sunt cetăţenii şi administraţia oraşului.”
Va fi sau nu va fi?
Rămâne de văzut dacă Gheorghe Falcă – cel căruia îi aparţine decizia organizării unei dezbateri publice de către Primărie – va intra în jocul PSD şi va face o concesie (fără a avea însă certitudinea că proiectul privind Staţia de Sortare va fi aprobat în cele din urmă de social-democraţi). Cunoscând războiul politic pe care îl duce de ani de zile cu PSD, e puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. Dar, dacă PSD ţine cu adevărat să dezbată public acest subiect, o poate face fără nicio problemă. Partidul poate organiza el însuşi o dezbatere, poate invita pe cine doreşte, îşi poate limpezi toate neclarităţile astfel încât consilierii săi să poată vota în cunoştinţă de cauză – pentru sau împotriva Staţiei de Sortare. Cu mai puţin circ şi mai multă responsabilitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!