Reabilitare cu bani de la Uniunea Europeană. Consiliul Local Municipal Arad a făcut, la cererea Primăriei Arad și după câteva explicații date în plen, câteva „mișcări de trupe” cu sumele puse deoparte în buget pentru reabilitarea termică a blocurilor. Totul, pentru ca reabilitarea să se realizeze de acum încolo pe banii Uniunii Europene. Banii care erau pentru proiectele tehnice necesare viitoarelor reabilitări de blocuri au fost mutaţi pentru refacerea documentaţiei deja executate la câteva blocuri, astfel încât să corespundă cerinţelor în baza cărora UE va acorda banii.
De la 59 la 15
În cadrul conferinţei de presă de vineri, primarul Gheorghe Falcă a făcut o prezentare a situaţiei reabilitărilor de blocuri din Arad, precizând faptul că, în momentul de faţă sunt în reabilitare termică 17 blocuri, alte nouă blocuri au primit avizul de la Ministerul Dezvoltării pentru demararea licitaţiilor de execuţie, iar pentru alte 15 blocuri s-au demarat proiectele tehnice.
Edilul mai spune că documentația pentru încă 59 de blocuri urma să intre în pregătire, banii destinaţi acestora fiind mutaţi spre refacerea documentaţiei celor 15 blocuri amintite mai sus. „Ieri am luat banii de la cele 59 de blocuri pentru a reface documentaţia la cele 15 blocuri care urmau să fie reabilitate pe banii Guvernului, dar pe care le vom reabilita cu bani de la UE”, a precizat Falcă.
Între 30 și 45%
Primarul a mai precizat faptul că pentru arădenii de la bloc, care optează pentru reabilitarea termică, susţinerea venită de la Uniunea Europeană este mai mare decât cea care venea până acum de la Guvern. Potrivit condițiilor impuse de UE pentru susținerea reabilitării termice a blocurilor (decizie care a fost luată în primăvară chiar la Arad), ajutorul acordat de Uniunea Europeană depinde de veniturile membrilor de familie domiciliari în blocurile vizate, ajungând până la 30%. Așa că cei cu venituri mari vor trebui să contribuie din buzunarul propriu cu 30% din valoarea reabilitării termice, cei cu venituri medii cu 20%, iar cei cu venituri mici cu 10%.
Primarul a precizat tot vineri că este încrezător în acest program finanţat de UE cu 150 de milioane de euro şi, ca atare, în bugetul anului viitor vor fi prevăzuţi bani pentru cofinanţarea locală (în procent de 30%) a încă 60 de blocuri. Proprietarii apartamentelor de aici ar urma să se adreseze în acest sens Municipalităţii pentru proiectare şi reabilitare.
Câte zece pe zi
Încă o noutate în acest domeniu, de această dată care ţine strict de Primăria Arad. Edilul a anunţat că are de gând să popularizeze acest program de reabilitare termică finanţat de UE nu doar în mass-media, ci prin întâlniri directe cu administratorii de blocuri. „O să chemăm câte 10 administratori sau preşedinţi de bloc, pe zi, la Primărie, pentru a le detalia acest program”, a precizat Gheorghe Falcă.
Cât face o explicaţie
Subiectul reabilitării termice a blocurilor din Arad a fost atins şi joi, în cadrul şedinţei de consiliu local municipal. Atunci, alesul Geanina Pistru a propus un amendament la rectificarea de buget care viza mutarea unui milion de lei de la reabilitarea termică a 59 de blocuri la actualizarea documentaţiei tehnice a 15 blocuri.
Parte din aleşii Opoziţiei au votat împotriva acestei propuneri iar Lia Aradelean a argumentat votul prin faptul că amendamentul nu le-a fost explicat. După explicaţia dată de Claudia Macra, care amintea de aceleaşi fonduri europene indicate şi de primar în conferinţă, Lia Ardelean a cerut să se revină asupra votului, amintit că întotdeauna a militat pentru reabilitări termice iar explicaţia a convins-o că mişcarea făcută e bună. Semn că discuţiile sunt binevenite chiar şi între Putere şi Opoziţie.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!