ARAD. În urmă cu câteva zile vă informam în legătură cu decizia Ministerului Sănătăţii de a stopa vaccinarea împotriva tuberculozei din cauza reacţiilor adverse provocate de vaccinul importat din Danemarca. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad preciza atunci, prin vocea purtătorului de cuvânt, că „până în momentul în care s-a decis oprirea imunizării cu acest produs, nu ni s-au raportat cazuri de reacţii adverse sau complicaţii. Nu excludem să fi existat, dar nu s-au raportat la DSP.” Aceasta este poziţia oficială a instituţiei.
Surse din cadrul DSP Arad susţin, însă, că la nivelul judeţului nostru există (cel puţin) două cazuri de de copii care au prezentat reacţii adverse în urma vaccinării împotriva tuberculozei. Avem ştiinţă despre situaţia a două fetiţe gemene care s-au născut la începutul anului 2012, iar în luna martie au prezentat reacţii locale rezultate în urma vaccinării cu vaccinul antituberculos. De-abia în luna iunie, micuţele au fost diagnosticate cu reacţie post-vaccinală BCG. „În mod cert, cazurile au fost raportate la DSP” – susţin sursele noastre.
De ce nu este recunoscută oficial această situaţie? Cine, ce are de pierdut sau de câştigat din eludarea acestor cazuri? Sunt întrebări cărora am încercat să le găsim un răspuns luând legătura (din nou) cu purtătorul de cuvânt al DSP Arad. Dar acesta nu a făcut altceva decât să susţină, în continuare, că „la noi în judeţ nu există nicio raportare privind cazuri de reacţii adverse la vaccinul antituberculos”.
UPDATE. Jurnal arădean a avut dreptate! La o zi după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad ne informa oficial că în Arad nu a fost raportat niciun caz de reacţii adverse la vaccinul BCG – în ciuda informaţiilor noastre că ar exista cel puţin două astfel de cazuri – reprezentanţii DSP au revenit asupra acestei informări.
Joi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei ne-a transmis că medicii arădeni au raportat trei cazuri ale unor copii ce au prezentat reacţii adverse la vaccinul antituberculos. Doi dintre copii (gemenele despre care am scris) s-au născut la Timişoara şi au fost vaccinaţi la Timişoara, celălalt – la Arad. Niciunul dintre micii pacienţi nu a necesitat tratament antituberculotic, evoluţia lor fiind bună.
Stop vaccinarii impotriva tuberculozei!
Citiți principiile noastre de moderare aici!