Constituirea board-ului oraşului a provocat deja primele reacţii din partea opoziţiei. Claudiu Cristea, consilier municipal, a precizat că atât Consiliul Local Civic care potrivit lui Cristea „se auto-declara ca fiind un <<forum cetățenesc destinat dezbaterilor publice și dialogului cu autoritățile locale>>”, cât şi board-ul Aradului, că sunt iniţiative lăudabile. Însă, spune Claudiu Cristea, „în timp ce prima vine de jos, din partea societății, clamând lipsa de dialog și dezbatere, cea de-a doua vine din partea puterii locale încercând parcă să acopere această lipsă”.
Mai mult, acesta subliniază că ambelor structuri le lipseşte legitimitatea conferită de alegeri. „Departe de mine gândul că cele două inițiative ar fi inutile. Privind însă întregul tablou nu pot să nu remarc că mai de folos ar fi ca societatea civilă să se întrebe de ce Consiliul Local nu e o adevărată Agora? Mai util pentru Arad ar fi dacă primarul ar renunța la practicile dictatoriale și anti-democratice de subminare a autorității și funcțiunii Consiliului. Dacă ar permite (prin mecanismele de partid) o dezbatere reală în Consiliu și nu și-ar umili proprii colegi pedeliști și udemeriști prin transformarea acestora în androizi care ridică mâna automat fără putința propriei opinii”.
Claudiu Cristea subliniază: „Consiliul Local trebuie să fie adevăratul for de dialog și dezbatere”.
În plus, atrage atenţia că niciunul dintre membrii board-ului nu este arhitect. „Masacrul urbanistic la care este supus Aradul în numele „dezvoltării” cere redarea autorității și demnității arhitecților”, spune alesul municipal.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!