Testele de laborator au confirmat apariţia scrapiei în două exploataţii cu un total de circa 750 de oi, din comuna Bocsig, care au fost puse sub supraveghere încă de săptămâna trecută, când au apărut suspiciunile de boală în urma simptomelor clinice la mai multe oi. Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad ne-au declarat că probele analizate la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti au confirmat boala, care este fatală pentru ovine. După apariţia simptomelor s-a făcut un primi set de analize, dar pentru confirmare a fost nevoie de un al doilea test, mai sensibil.
Încă de la apariţia suspiciunilor au fost luate măsuri specifice, cum ar fi interzicerea scoaterii animalelor din exploataţii, însă de acum înainte va fi aplicat un plan de măsuri care se va întinde pe mai multe luni. Toate oile vor fi testate pentru a fi găsite cele cu gene sensibile la boală, care vor fi sacrificate. Cele care au genele rezistente în faţa acestei boli voi fi păstrate în exploataţii.
Reprezentanţii DSVSA spun că deşi scrapia este o boală fatală, nu are un grad mare de transmitere de la un animal la altul. Boala este asemănătoare cu boala vacii nebune şi afectează sistemul nervos central al oilor şi caprelor.
Scrapia este prezentă în România din anul 2002, când a fost confirmată oficial de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. Într-un ghid practic pentru fermieri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor arată că scrapia este produsă de un agent infecţios care “pare că se transmite de la oaie la miel şi de la capră la ied, precum şi la alte oi sau capre”. “Boala poate să apară şi în urma consumului accidental de făinuri proteice de origine animală de către ovine şi caprine – suplimentele furajere contaminate, mineralele proteice de origine animală, făină de carne, oase, sânge, organe rezultate în urma prelucrării cadavrelor, produselor şi subproduselor de bovine, ovine, caprine infectate”, se menţionează în ghid.
Conform sursei citate, poate fi suspectat de scrapie “orice animal viu sau sacrificat sau mort care prezintă sau a prezentat tulburări nervoase sau de comportament sau o deteriorare progresivă a stării generale asociată cu o degradare a sistemului nervos central şi pentru care informaţiile adunate pe baza examinării clinice, a răspunsului la tratament, a examinării post-mortem sau a analizelor de laborator ante-mortem sau post-mortem nu permit stabilirea unui diagnostic alternativ”.
Trimite articolul
XNah, că nu trece una și vine alta.
Dar poate vor face și ceva vaccinuri de uz veterinar și vă fi bine.
Mno dara…
V-ati bagat “brisca” in porci, acuma o dati si la oi…
Pe veci “plaiurile mioritice” nu is vor mai reveni daca nu se rascoala “ostenii mei”…
Un reportaj foarte ambiguu… Vreti sa ajungeti va rog la un numitor comun? Se transmite de la animal la animal sau nu…? 🙂 🙂 🙂