Această amplă manifestare reprezintă una din activităţile care încheie proiectul „Împreună pe calea cunoaşterii”, proiect lansat de către Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Arad în parteneriat cu ISJ Arad şi Şcoala Németh László – Hódmezövásárhely, în martie 2012 şi finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România (HURO).Vineri, 15 februarie, sub acelaşi generic va avea loc un Simpozion tematic cu participare internaţională. Organizat pe trei secţiuni, Strategii didactice care vizează dezvoltarea competenţelor la elevi, Identitatea profesorului în învăţământul bazat pe dezvoltarea competenţelor, Conceptul Şcoală deschisă, simpozionul oferă prilej cadrelor didactice din Arad şi din Hódmezövásárhely de a-şi valorifica achiziţiile şi experienţele didactice şi de a promova strategiile educative prin care se încearcă direcţionarea scopului activităţilor de la acumularea de cunoştinţe la formarea de competenţe.
Sâmbătă, 16 februarie 2013, va avea loc spectacolul din cadrul acestui festival, spectacol care va fi deschis cu momentul acordării Distincţiei Toth Sandor. Scopul acestui moment este de a promova idealul civic, generozitatea şi fraternitatea dintre cele două culturi. Distincţia va fi oferită în memoria martirului din Hódmezövásárhely, cel care, aducând ajutoare arădenilor, a pierit în mijlocul confruntărilor acelor timpuri.
Reprezentanţi ai şcolii partenere din Ungaria şi reprezentanţi ai etniilor din zona Aradului- români, maghiari, germani, romi, evrei, bulgari, ucrainieni, sârbi şi slovaci – vor transforma scena într-un spaţiu simbolic al dialogului intercultural, al exprimării prin limbaj artistic a valorilor care ne definesc fiinţa spirituală şi identitatea etnică, într-o lume diversă şi plurală.
Întreaga manifestare va fi onorată de prezenţa oficialităţilor din Hódmezövásárhely – Ungaria. De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai administraţiei locale din Arad, reprezentanţi ai ISJ şi ai altor instituţii de învăţământ din judeţ.
Bogăţia diversităţii noastre
Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” găzduieşte Festivalul intercultural „Bogăţia diversităţii noastre”
ARAD. La Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad se va desfăşura în zilele de 15 şi 16 februarie 2013 Festivalul intercultural Bogăţia diversităţii noastre. Această amplă manifestare reprezintă una din activităţile care încheie proiectul „Împreună pe calea cunoaşterii”, proiect lansat de către Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Arad în parteneriat cu ISJ Arad şi Şcoala Németh László – Hódmezövásárhely, în martie 2012 şi finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România (HURO).
Vineri, 15 februarie, sub acelaşi generic va avea loc un Simpozion tematic cu participare internaţională. Organizat pe trei secţiuni, Strategii didactice care vizează dezvoltarea competenţelor la elevi, Identitatea profesorului în învăţământul bazat pe dezvoltarea competenţelor, Conceptul Şcoală deschisă, simpozionul oferă prilej cadrelor didactice din Arad şi din Hódmezövásárhely de a-şi valorifica achiziţiile şi experienţele didactice şi de a promova strategiile educative prin care se încearcă direcţionarea scopului activităţilor de la acumularea de cunoştinţe la formarea de competenţe.
Sâmbătă, 16 februarie 2013, va avea loc spectacolul din cadrul acestui festival, spectacol care va fi deschis cu momentul acordării Distincţiei Toth Sandor. Scopul acestui moment este de a promova idealul civic, generozitatea şi fraternitatea dintre cele două culturi. Distincţia va fi oferită în memoria martirului din Hódmezövásárhely, cel care, aducând ajutoare arădenilor, a pierit în mijlocul confruntărilor acelor timpuri.
Reprezentanţi ai şcolii partenere din Ungaria şi reprezentanţi ai etniilor din zona Aradului- români, maghiari, germani, romi, evrei, bulgari, ucrainieni, sârbi şi slovaci – vor transforma scena într-un spaţiu simbolic al dialogului intercultural, al exprimării prin limbaj artistic a valorilor care ne definesc fiinţa spirituală şi identitatea etnică, într-o lume diversă şi plurală.
Întreaga manifestare va fi onorată de prezenţa oficialităţilor din Hódmezövásárhely – Ungaria. De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai administraţiei locale din Arad, reprezentanţi ai ISJ şi ai altor instituţii de învăţământ din judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!