ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici a prezentat şi ea contrabilanţul celor trei ani de guvernare PSD, apreciind că „vremea a trecut degeaba”. „Cei 3 ani de guvernare Ponta înseamnă încălcarea grosolană a promisiunii creării a un milion de locuri de muncă în timp ce rata de ocupare a forței de muncă este de doar 63.8% (24-64 de ani), față de media europeană de 68,5% și ținta fixată pentru 2020 de 70%. În cazul tinerilor (15-23 ani), aceasta este de doar 23,9% faţă de media europeană de 48,9%, șomajul în rândul tinerilor apropiindu-se de 25%. Trista guvernare Ponta-Plumb a privit cu dispreț și politicile pentru susținerea familiei și a copilului, iar nivelul alocaţiei, de 42 lei pe lună, nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009”, a declarat Boghicevici într-o conferinţă de presă.
Aceasta a mai vorbit şi despre măsurile luate de Guvern care încearcă să elaboreze o legislaţie total nesustenabilă. „Se acordă pensii şi salarii doar categoriilor sociale vocale, care ies şi strigă în stradă pentru drepturile lor, dar nu se face un proiect de pensii sau salarii pe termen lung, de 30 sau 50 de ani”, a mai precizat deputatul. Ca atare, Boghicevici crede că „într-o țară normală, cu un guvern responsabil, un ministru cu bilanțul doamnei Rovana Plumb ar fi avut decența să demisioneze”.
„Trista guvernare Ponta-Plumb a privit cu dispreț și politicile pentru susținerea familiei și a copilului”- Claudia Boghicevici
Citiți principiile noastre de moderare aici!