ARAD. Bomba care a provocat explozia în care şi-a pierdut viaţa omul de afaceri arădean Ioan Crişan pare că a schimbat protocoalele de securitate, când vine vorba despre vizite la nivel înalt. Cu toate că judeţul nostru a mai fost vizitat, mai recent sau acum mai mult timp, de preşedinţi de stat, de premieri sau de o serie de miniştri, niciodată nu a existat o pregătire atât de complexă în ceea ce priveşte securitatea demnitarilor. Zona din preajma Consiliului Judeţean Arad, acolo unde au ajuns premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost înţesată de angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, care au luat la puricat tot, dar absolut tot. Maşinile aflate în parcarea Consiliului Judeţean, maşinile parcate pe strada Miron Costin, în apropierea instituţiei, persoanele care au participat la evenimente, birourile angajaţilor de la CJA, până şi arbuştii şi tufele de flori din faţa instituţiei, toate au fost vizate de controale cu un câine specializat în depistarea explozibilului. În plus, cei care au intrat în clădire au fost nevoiţi să treacă printr-un control corporal cu detectoare de metale.
Totodată, atât pe strada Miron Costin, cât şi pe strada Corneliu Coposu, s-au plimbat în permanenţă câteva zeci de SRI-şti care lăsau impresia că sunt simpli oameni care circulă prin zonă. În final, nu a fost înregistrat niciun incident de securitate.
Trimite articolul
XAu fost mirifici, au inchis semafoarele la Consiliul judetean dar nu au fost in stare sa puna 2 politisti sa dirijeze circulatia in intersectie (erau cel putin 20 de oolitisti) si se circula haotic…
Sunt sigur ca cine a făcut căutările se bazează pe fapte.
Ce nenorocit a făcut acesta deflagrație sigur unul care stie bune de ce e in stare.
Ma intreb ce legatura exista intre protectia demnitarilor(competenta SPP-ului)si omul de afaceri Crisan?
Sunt atât de iubiți de popor că le este frică să nu-i înnăbușe cu iubirea veșnică