VLADIMIRESCU. A sunat la 112 crezând că are o bombă sub mașină, însă s-a dovedit că era un dispozitiv GPS – ceea ce tot nu-i bine, ci e un semn că ceva e putred la Vladimirescu. Întâmplarea acolo a avut loc la Vladimirescu, pe când proprietarul mașinii – surse spun că este vorba despre fostul socru al fostului deputat Lucian Riviș Tipei – efectua lucrări de săpături. Omul a observat un obiect lipit sub mașină și, pentru că probabil avea motive, având în vedere proaspătul divorț cu iz de scandal pronunțat între fiica sa și fostul deputat, a sunat la 112 alertând Poliția. Echipajul de Poliție i-a anunțat pe pirotehniștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Timiș, care, odată ajunși în Vladimirescu, la numărul 17, au constatat că este vorba despre un dispozitiv GPS – semn că locația fostului socru al fostului deputat Tipei este importantă (nu știm pentru cine).
Dacă fostul socru va depune sesizare la IPJ Arad, s-ar putea ca oamenii legii să afle cine este interesat de „poziționarea globală” a fostului socru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!