Magazin second-hand sau bordel în casa din Arad care i-a aparţinut corifeului Marii Uniri, Ştefan Cicio Pop şi care a servit drept sediu Guvernului Transilvaniei din 1918?!? Riscul acestei transformări este cât se poate de real dacă ţinem cont de faptul că proprietarul imobilului – Aurel Liviu Birtolon, nepot al lui Ştefan Cicio Pop – este executat silit, iar imobilul situat pe strada Ştefan Cicio Pop, la numărul 3, este scos la licitaţie. „Casa este în pericol să fie scoasă la vânzare şi să vină să o cumpere oricine şi să facă din ea orice” – atrage atenţia profesorul Corneliu Pădurean, președintele Asociației „Ștefan Cicio Pop”.
Dar cum s-a putut ajunge la asemenea grozăvie şi cine se află în spatele acesteia? Surprinzător, totul se petrece în familie. Aurel Liviu Birtolon este „executat” chiar de către nepoata sa (fiica surorii lui; strănepoată a lui Ştefan Cicio Pop). O femeie care locuieşte de zeci de ani în străinătate şi despre care proprietarul casei spune că nu-i pasă câtuşi de puţin de familie şi de încărcătura istorică a imobilului. Totul se reduce la bani, se pare.
Datorie neachitată
Practic, strănepoata lui Ştefan Cicio Pop îi impută unchiului său, Aurel Liviu Birtolon, suma de 100.000 de euro, cu care l-ar fi împrumutat în urmă cu mai mulţi ani. Datornicul susţine că i-ar oferit nepoatei sale alte bunuri imobile în contul acestei datorii, însă aceasta nu a vrut sub nicio formă să accepte. „I-am spus că-i dau alte proprietăţi – pământ, pădure. «Nu, eu vreau casa Cicio Pop». Ea, care n-a venit o dată la mormântul lui Cicio Pop. Ea, care nu m-a întrebat, nici nu ştie cum o cheamă pe bunica. Mi-a spus că ea vrea casa, că are ea interesele ei… Şi acum vrea să mă scoată din casă. Cam acesta este adevărul” – spune, necăjit, Aurel Liviu Birtolon.
În căutarea a 100.000 de euro
Nepotul corifeului Marii Uniri încearcă acum să facă rost de bani, să-i dea nepoatei sale astfel încât să nu ajungă în situaţia de a evacua imobilul. Zice că nu dispune de cei 100.000 de euro şi nici nu poate obţine această sumă din vânzarea unor proprietăţi pe care le-a obţinut în instanţă pentru că nu le poate vinde nefiind făcută ieşirea din indiviziune. „Acum umblu să văd cum să fac să obţin aceşti bani pentru că băncile, la vârsta pe care o am eu – 79 de ani -, nu-ţi mai dau credit. Umblu să găsesc pe cineva care să preia această datorie astfel încât până la 5 aprilie, când ar trebui să aibă loc licitaţia pentru vânzarea casei, să îi pot da banii nepoatei” – explică Aurel Liviu Birtolon. Deşi are mai multe case şi sute de hectare de pădure şi terenuri agricole cu care să garanteze un împrumut de 100.000 de euro, el spune că posibilii creditori s-au fofilat pentru că nu vor să ia parte la asemenea mascaradă.
„Judiciar, nu am cum să lupt”
A face rost de cei 100.000 de euro pe care îi datorează nepoatei este singura opţiune pe care o are în acest moment Aurel Liviu Birtolon. „Ea a obţinut un titlu executoriu. Dacă nu îl plătesc, executorul mă scoate din casă şi în 30 de zile vine noul proprietar şi mă dă afară din casă. Nu mai există cale de întoarcere. Judiciar, nu am cum să lupt” – ţine să precizeze proprietarul imobilului de pe strada Ştefan Cicio Pop, numărul 3.
Pentru români!
Deşi pare că e legat de mâini şi de picioare, Aurel Liviu Birtolon zice că nu renunţă la luptă. „Vreau ca ceea ce s-a stabilit în casa aceasta în preajma lui 1 Decembrie 1918 să se îndeplinească şi să rămână românilor. Nu vând nici pe aur un petec de pământ la străini, că bunicul nu pentru asta a luptat. A luptat pentru România Mare, nu pentru îmbogăţirea unor mafioţi italieni sau de altă natură” – spune nepotul lui Ştefan Cicio Pop, făcând aluzie la soţul nepoatei sale, care este italian.
Casa…
Nu este mândru să vorbească despre războiul pe care îl duce cu nepoata, pentru că are convingerea că „rufele murdare trebuie spălate în familie”. „Dar în momentul în care mă dă afară din casa în care m-am născut, nu mai pot să tac!” – răbufneşte Aurel Liviu Birtolon.
„E casă monument istoric, e casa în care m-am născut eu, e casa în care toţi copiii lui Ştefan Cicio Pop s-au născut. Prin această casă a trecut Caragiale, au trecut toate somităţile acelei perioade – şi înainte ca România să ajungă România Mare şi după aceea. Acum, nepoata vrea să mă scoată afară, iar casa să fie prăduită!” – spune Aurel Liviu Birtolon. El atrage atenţia şi asupra preţului incorect al imobilului: „Dacă iniţial casa era evaluată la 600.000 de euro, acum au reuşit printr-un expert de-al lor să o evalueze la 131.000 de euro. Ea vrea să ia pe nimic casa!”
Efect
Nepotul lui Ştefan Cicio Pop susţine că, pentru a apăra prestigiul familiei, nu i-a deschis până acum proces nepoatei sale, dar în acest moment se simte obligat să o facă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!