„Apar tot mai multe evidențe clare care demonstrează eficiența vaccinării populației. Cifrele furnizate în urma analizării impactului vaccinării asupra reducerii transmiterii virusului ne arată că s-a prevenit decesul a zeci de mii de persoane. Vaccinarea unui număr mare de persoane în Israel a demonstrat că s-a redus în mod evident transmiterea virusului ajungându-se ca noile cazuri care apar să fie sub 200 de cazuri pe zi. Astfel viața normală pentru populația Israelului devine, încetul cu încetul, realitate. Un alt exemplu este Marea Britanie, unde Departamentul de Sănătate Publică a analizat impactul vaccinării în masă a populației relevând faptul că s-a prevenit decesul a peste 10.000 de persoane, iar estimările englezilor spun că 9.000 dintre aceste decese ar fi fost probabile la persoanele de peste 80 de ani. Așadar începem să avem date concrete referitoare la numărul de vieți salvate datorită vaccinurilor. Îmi doresc să văd cât mai curând zâmbetele oamenilor, dar această dorință se va putea realiza doar dacă vom fi conștienți că trebuie să ne vaccinăm. Acum avem și cifrele care ne confirmă faptul că imunizarea în masă este soluția să scăpăm de acest virus pervers care de mai bine de un an de zile ne face viața amară”, a punctat Botoș.
Trimite articolul
XCare pandemie ?
In Romania la o rata de vindecare de 97,5 % din cei infectati o numiti pandemie, nici cu vaccinare nu vom scapa de asa numitul Covid.
Vom scapa de aceasta pandemie cand cei de la OMS vor vrea.
De ce nu ne retragem din a mai plati catre acesti hoti si de a avea propriile decizii.
Daca 50 % din populatie se vaccineaza si restul nu se vaccineaza cum vedeti voi ca vom scapa de acest Covid.
Oare cand iesiti in a face declaratii le faceti la comanda sau sunt gandite de voi, ca eu unul nu sunt de convins ca vom trece de virus dupa vaccinare.
-
Probabil nu esti convins nici ca esti prost , dar asta nu schimba lucrurile.
-
Aradon,tu esti ceva sluga usr-ista? Ca astia sunt perversi nu virusul gripal redenumit covid.
Usr-ul si usr-istii trebuie scosi in afara legii,ei sunt pandemia.-
Iti spun eu, acela e un troll covidomaniacal cu nenumarate nume care doar atat poate, se multiplica precum parameciul si porcaieste pe oricine care are suspiciuni vizavi de vaccinuri sau “pandemie”
-
Pe acelasi rationament marele dobitoc aradean este si anonimul strainez drogat si Sorin geniu pustiu si Daci si multi alti tampiti.😨😨😨
-
-
-
In schimb noi suntem convinsi ca tu esti un rahat uman ! un gunoi pe care nici ma ta nu la mai suportat cand era gestanta si la ,,aruncat ,, afara cand era in luna a 5-a !
-
Mai ia o gura de spirt Mona si culca-te, uiti de dorul de casa. Dar mai inainte spune-i mamicutei tale sa te rezolve😨
-
Chestia asta cu , mamicutei tale sa te rezolve , o stii din propie experienta , nu ? abia asa putea ma ta sa te tina in frau , nu ??? 🤣🤣🤣 la cat esti de cretin sunt convins ca nici nu ai vazut alta femeie goala , doar pe propia ,,doamna ,, ma ta cand te calma din isteriile ce le aveai 🤣🤣🤣🤣 , pacat insa ca intre timp sa stins si acum nu mai are cine sa ti calmeze nervii 😂😂😂 din cate se aude prin targ , nici prostituatele nu te accepta 😂😂😂
-
-
Anonime, chestia cu spirtul e buna si pentru ca iti dezinfectezi gura imputita.
Lasand gluma la o parte, esti de un infantilism de nota maxima. Pui botul la orice, injuri ca ultimul om( ceea ce si esti), raspunzi cu un limbaj infect unor ironii subtile, ce mai,esti o forma de viata si cam atat. Care sigur se ocupa de furturi sau traieste din mila statului. La cat esti de tampit cine te-ar angaja?
Anonim, Superman din fata laptopului! Si ala tot furat, nu?
Iar ai pus botul , fraiere😨-
Aha ! tu mai bornetii crezi ca toti sunt muritori de foame ca tine si se limiteaza doar la spirt pe post de bautura , nu ? cretin esti mai babaciune !!!…chiar ma intreb ! ma ta de aia te a facut atat de idiot ! era o drojdiera calificata , nu ? 😂😂😂 Auzi mai mortaciune ! nu sunt nici un Superman , nici din fatza PC ului nici in viata reala , insa daca esti curios sa vezi cum ma prezin , ia da mi adresa , si iti promit ca in momentul in care voi ajunge in tara , te voi vizita cu ,, un buchet de flori ,, …doar asa sa constat si eu cat esti de bazat ! ca vad ca prea le stii tu pe toate ! ….ma pokemon ! vad ca esti curios cu ce ma ocup eu , ba ca sunt hot , ba ca traiesc din ajutor social , ba ca una ba ca alta , stii din ce traiesc ? dau muie pe bani la curiosi ca tine , lamurit ? vezi sa nu ajungi cumva sa mi o sugi si tu , ca prea esti curios de pwla mea
-
-
-
ia uite aradon o bucurie pentru tine,o sa ai parte de vaccin in fiecare an
Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil “nevoie” de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP și Agerpres.
“O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate”, a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC. “Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie”, a adăugat el.facem pariu ca asa va fi?
-
aradon ai o bucurie te vei vaccina in fiecare an
Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil “nevoie” de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP și Agerpres.
“O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate”, a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC. “Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie”, a adăugat el.facem pariu ca asa va fi?
-
In mintea unora( spalati pe creier) nu vaccinarea e solutia. Stiu ei mai bine. Adeptii agitatei doamnei Catarama si ai ,,duamnei” Flavia, cea care vindeca prin telepatie😨😨😨
-
Tot prin ,, telepatie ,, te a proiectat si tac tu , si uite ce oligrofen a fost capabil sa faca 😂😂😂 macar daca ma ta era mai isteata si nu rata avortul , asa insa ne am ales cu un tampit cunoscator a toate in luna si n stele 😂😂😂 ma intreb daca ai mai fii adus si tu pe lume ceva caricaturi umane , cam cum aratau alea ? noroc ca la cat esti de cretin te au parasit toti cunoscutii 🤣🤣🤣
-
Destept ai fost de mic . La 4 ani aveai mintea de acum😂
E clar ca doar cu furtisaguri te ocupi pe afara. Astia ca tine ne fac de ras😨-
Ce bine le stii tu pe toate ! cum am fost cand eram mic , cu ce ma ocup acum , etc-etc. stau si ma intreb ! sa swgi pwla , tot la fel de bine stii ??? 😂😂😂 Vai de soarta ta de …
expirat intelectual! 😂😂😂-
In loc sa te bucuri ca te-am laudat, faci spume. La cat esti de prost te expun astia la Antipa😂
-
-
bornetti !pe tine precis ca nici pe aia de la muzeul stiintelor naturale nu da doi bani , cretinozauri ca tine e plina lumea , la ce dracu sa ocupe loc cu un tampit ca tine ? eventual la facultatile de medicina ai fi bun , exemplu viu a unui avort esuat ! …. asa ca , mars in mortii mm de avorton !
-
Ciudat ca si pe tine si pe marele dobitoc aradean v-au afectat rau tare comentariile celui mai sus-amintit de il tot pomeniti.
Foarte interesant!
-
-
🤣🤣🤣 Vai , vai , vai , cum crezi ca poti tu pacali oamenii 😂😂😂 crezi ca daca te dai acum anonim , stilul tau absurd de a manca rahat nu te da de gol ???? ti am mai spus ! mila mi e de tine ca de …. ultimul mohican !
-
-
Botos, de cand am stat la masa de vorba, am realizat ca vei ramane un papagal, un pacalici. Doar timpul mi-a confirmat presupunerea.
Imunizati-l pe domnul cu Astrazeneca. Dati-i si acasa, sa se autoimunizeze. Garantat intr-o saptamana moare virusul. Puteti sa-i dati si celelalte, numai ca alea-s cu efect pe termen mai lung.
Asta la fel de prost ca si Gogu!
Actualul tip de vaccinuri este total inadecvat și chiar foarte periculos atunci când este folosit în campanii de vaccinare în masă în timpul unei pandemii virale, avertizează dr. Geert Vanden Bossche.
Măsurile luate până acum împotriva pandemiei de Covid nu fac decât să transforme un virus relativ inofensiv într-o armă biologică de distrugere în masă, explică virologul.
Vaccinarea în masă poate provoca o catastrofă globală fără egal deoarece promovează apariția unor noi variante dominante, mai infecțioase, spune virologul.
Soluțiile sunt fie lăsarea pandemiei să-și desfășoare cursul natural, fie înlocuirea actualelor vaccinuri ucigașe cu vaccinuri salvatoare de vieți.
„Campaniile de vaccinare în masă pot reduce substanțial ratele de infectare și, prin urmare, apariția unor noi variante ale virusului. Deci intensificarea campaniilor de vaccinare ar trebui să poată preveni circulația noilor variante ale virusului”. Acest postulat simplist este fundamental greșit, explică virologul Geert Vanden Bossche, care atrage atenția asupra faptului că actualele și următoarele campanii de vaccinare în masă vor conduce la o circulație amplificată a variantelor virale mai infecțioase. tot textul il gasiti pe you-tube
Ce bine le stie ,, pacalici ,, pe toate ! ne da ca exemplu Israelul ??? … serios ??? cate cazuri noi sunt raportate azi in Israel ? 20 … cate cazuri active sunt ? 2.856 ??? pai de ce nu se da exemplu Maroc ??? unde oamenii au o greatza de li se apleaca fatza de vaccinare … cate cazuri noi ? …ZEROOOOOO !!! cate cazuri active ? …4.967 asta in conditiile in care Maroc are o populatie de 4 ori mai mare ca Israelul ! deci cum sta faza cu vaccinarea si imunitatea ( care imunitate doar papagalul asta o stie ) prin vaccinare ???????
-
Vorbești de Marocul care a vaccinat mai mult decât in România nu? Și care face aprox 10000 de teste pe zi cu o rata de infectare se aprox 7% nu? Și care are oprită intrarea in țara la jumate din lume? Și unde se Închide totul la ora 9 in fiecare zi din cauza de Covid? Hai sa îți dau un sfat prietenesc, dacă nu știi suficient despre un subiect mai bine taci…
-
mai ,, cugetatorul ,, pwlii !!! tu pe cine crezi ca prostesti ??? sau esti atat de neinformat incat habar nu ai ce vorbesti ??? … care 10 000 de teste zilnice mai Pardalian ? tu ai glume in ciorba , sau cum ? stii cate teste s au facut in total pana acum in Maroc ? hai sa ti spun eu , (azi 17-04-2021 ) deoarece vad ca iti place sa vorbesti doar tampenii 6.137.435 !!! asta conform unui site oficial numit worldometers de care probabil esti total strain de scoti asemenea aberatii din tine , asta la o populatie de doua ori cat are RO , stii cate teste s au facut in RO ? 7.847.540 !!! …Maroc are o rata de infectare DE CAT ????? 7% ??? tu deja iti bati joc de minciuna mai Pinochio ! cazuri active in Maroc 4.992 , cazuri active in RO 66,686
,, prietenas ,, !!! ia spune sincer , ca ramane intre noi ! tu esti platit la minciuna sau la intreaga postare ??? ….se vede ca te obosesc prostiile , insa prostiile tale sunt intergalactice , hai ! fugi sa ti iei solda de la cei care iti platesc ineptiile aruncate in public-
Uitat-te le situl pe care îl promovezi, și de unde m-am uitat și eu. Caută o zi doua înainte și vezi câte teste se fac. Și vezi și câte cazuri noi sunt. Nu e greu. Dar când ești papagal Care doar o tema știe e mai greu sa îți folosești creierul.
Legat de cifre, nu înțeleg ce vrei sa explici cu asta? Au făcut mai putine teste decât România deși au dublu populație? Și se pare ca de celelalte date care nu îți convin argumentului (lockdown de la 9, vaccinări) nu vorbești ca de ce sa fim obiectivi când putem fi idioți. Mai du-te la tata Putin să-ți dea o noua linie de dezinformare ca pe asta dat chix.-
Mai tampitel ! pai daca te ai uitat pe respectivul site , unde scrie negru pe alb cate teste sunt facute in Maroc , respectiv 6.137.435 teste in momentul in care am preluat cifra de pe worldometer cum naiba poti afirma ca s au facut zilnic 10 000 de teste ??? esti tampit sau care e problema ta ???? ia calculeaza doar la un an de zile cele 10 000 de teste ale tale sa vezi cam cate iti ies !!!! sa nu mai spun ca din cele 6.137.435 de teste totale , multe s au facut la aceleasi persoane , adica aceleasi persoane sau retestat de mai multe ori , din varii motive , in ce priveste absurditatea afirmata de tine cu 7 % infectari zilnice , nici nu mai are rost sa ma deranjez sa ti spun ca minti cu nerusinare , din moment ce cazuri active sunt 4.992 , dar cand esti tampit si arunci o minciuna la plesneala , asta iese , absurditatea din tufis spusa de un idiot … aha ! sa inteleg ca Putin iti este ,,tata ,, ! atunci e de inteles de ce esti cretinozaur ! …hai ,pa ! si ce o zis gheorghe !
-
-
Te umpli de penibil, creatura tampa si hoata😂
-
Asa e mai bornetti , asa e ! insa stai calm , nu am nici macar o singura sansa sa te ajung , asa ca poti …rumega linistit !
-
-
-
Marocul a avut restrictii civilizate constante, fara lockdown interior, cu toate deschhise 50%(cam cum e la noi in “scenariu galben”) ce fac cu granitele e traba lor. Au intrat pe scadere abrupta din 12 noiembrie(cand nici nu era vaccin) pana in februarie. De cand s-au apucat mai serios de vaccinare din martie sunt pe o usoara crestere. La Deaths/1M(240) sunt sub jumatate si la total cazuri(505.447) putin peste jumatate(cu populatie de 4x mai mare) ca minunatul lokdownisto-vaccinist Israel(Tot. cazuri=836,882, deaths/1M=688) care si-au inchis si vaccinat cetatenii ca pe vite. Cu Romania nici nu are rost sa compari ca iese rau de tot. Mai studiaza.
-
Stimata redactie, va rugam respectati principiile de moderare!
Aproape 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre cele 79.634 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 51.841 au primit prima doză de vaccin, iar 27.793 a doua doză.
Majoritatea profesorilor si a medicilor vaccinati.👏👏👏
Peste o saptamana se va ajunge la 100000 de vaccinari pe zi👏👏👏
Bai Botosule, de unde stii tu aceste cifre ? Ai urmarit rata mortalitatii in Anglia din ultimii 10 ani ? Dar in Israel ? De ce dreaq nu va vaccinati voi ? Cine poate spune cu siguranta de 100% cat timp esti imun daca te vaccinezi ? Cine poate spune ca nu faci reactii adverse de la vaccin si poate ai noroc sa fii printre cei ce nu platesc impozit, dar totusi voteaza (persoanele decedate) ? Ce propaganda pwlii faceti voi aici ? Injectativa toti cei ce credeti ca vaccinul sa face imuni si lasati pe ceilalti sa decida cand vor sa se vaccineze. Nu mai veniti cu prostii din astea ca va fi obligatoriu sa ne vaccinam. Daca vreau sa mor de corona si nu de vaccin ?
@Stefan51 , te chinui degeaba, a inceput deja si campania de discreditare la adresa omului, macar pana acum il porcaiesc unii sub nivelul lui de specializare, o sa vina si vaccinologul/microbiologul de serviciu cu multe nume sa ne explice el noua amaratilor “antivaccinisti” cum sta treaba. Pana la proba contrarie si eu prefer sa-l cred pe el https://alephnews.ro/sanatate/vaccinarea-in-masa-ar-putea-fi-o-catastrofa-pentru-omenire/ pe langa altii specialisti care au pareri asemanatoare si in toate cazurile a sarit pe ei toata propaganda aservita sponzorizata la greu de producatori, pe langa astia mai sunt si destui decrepiti cu mai multe personalitati decat neuroni care fac reclama la vaccinare. Asta e, la unii covido-lobotomizati dintre toate libertatile omului le place doar libertatea de exprimare si atat(si aia cat timp nu ai alte opinii)
-
Niste chinuiti, mare diliu aradean, asta sunteti. De fapt, asta esti: un chinuit. Tu esti si marele diliu si anonimul spirtofil si sorin geniu pustiu si daci fara creier . Niste chinuiti. Toti in unul adica in marele debil aradean.
-
😂😂😂😂 Ce face paranoia din om , pardon ! din ….caricatura ! ajunge sa vada pe unul si acelasi in toti cei care il critica si l scuipa pe ochelari 😂😂😂 vai ,vai , vai ce ,, dildau ,, esti !😂😂😂
-
🤯😂Trollul schizofrenic crede ca toti sunt ca el sa aiba mai multe nume decat neuroni. Habar nu are cum e sa te comporti normal si sa postezi doar sub un pseudonim. Rau e ca permite platforma asa ceva si nu limiteaza fiecare pseudonim dupa IP cum stie la polluri, atunci ar avea probleme debilache ca nu ar mai putea sa se multiplice ca parameciul.
-
Maniacule dobitoc aradean , du-te forma de viata la psihiatru, ca acolo e locul tau😨
-
-
Exact asta faci tu, anonim spirtofil mitoman si cleptoman😨
-
Dildau ! stai calm dildau !!!😂😂😂 bornetti ! spune sincer ( promit ca ramane intre noi doi ) te mai cauta locomotiva galbena ? doar tu ne tot amenintai ca vine locomotiva galbena cu extraterestrii pe post de reni 😂 cum stam ? mai ajunge locomotiva aia sau nu ? sau si a schimbat acum ,, culoarea ,, ? 🤔🤔😂
-
-
-
-
,,ar putea fi”
Si tu ai putea fi normal, dar nu esti😂😂😂
Vladutz draga….la 34 de ani (multi inainte !)mai bine ti-ai vedea de straitza ta ….cati golumbi ai in ea…cu piata interna cu oboru’ extern cu ….bla bla bla . Lasa statistica si medicina la profesionisti si nu mai fa reclama la injectii
Pfaiii,câți dăștepti!!!! Ba unul că e virusul gripal rebrenduit,ba altul “care pandemie “,ba altul “ce vaccinuri “!!!!
Voi, aceștia chiar nu știți pe nimeni care lucrează în sistemul sanitar să vă povestească ce plăcut e acum în spitale ,care au trecut prin boala sau decedat, după un an și? CARE dintre voi v-ați izolat când ati fost răciți sau gripați? La care dintre voi v-au fost afectați plămânii in proporție de 60,70,80% ( la aceste procente poate vă cânta popa prohodul) de la o răceală și trebuia să fiti puși cu masca de oxigen pe bornău pentru a respira?
Mamicile voastre de ce v-au vaccinat? Trebuia să luați și atunci atitudine și să refuzați vaccinarea ! Asa poate încă si astăzi mai aveam maladii care au fost eradicate doar datorită vaccinurilor! Când plecați în concedii prin locuri exotice de ce vă vaccinați?
Aaa,o sa spuneți că acele vaccinuri au fost făcute în ani de zile! Dar și stiinta și tehnologia au evoluat de atunci!
Nu vă place? Renunțați la tot cea ce înseamnă tehnologie (inclus la smartphone și social-media) și întoarceți-va în epoca de piatra!
-
Toti pe care eu ii cunosc, oameni care au imunitatea buna, tineri sau nu, si au trecut prin boala, au avut forme usoare spre moderate, toti au zis ca a fost mai rea o gripa obisnuita decat covidul.. dar toti, chiar toti, mi-au spus ca presiunea mediatica din ultima vreme, scenariile apocaliptice din presa, i-au facut sa aiba stari de panica si de stres gandind ca poate in a 5-a, a 7-a sau a 10-a zi o sa fie mai rau sau nu o sa poata respira. Si eu am trecut prin boala, cu toata familia, inca tatal meu, cadru medical covid, a trecut ca si cand nu ar fi avut nimic, restul cu forme usoare spre medii (febra pana in 38, tuse, lipsa gust si miros), si am ales sa mergem pe calea imunitatii naturale! Si ca noi, sunt multi, nu trebuie sa vaccinezi toata populatia ca sa ai imunitate de turma (sa nu uitam ca la inceput toti ziceau ca trebuie sa treaca cat mai multa lume prin boala si atunci facem imunitate de turma si am scapat) insa au aparut foarte rapid vaccinurile si acum toti urla ca trebuie vaccinare ca sa revi la viata normala, fapt care nu e deloc adevarat asa cum spun ei.
Deci, haideti sa nu mai urlam toti ca trebuie vaccinare si sa mai vorbim si de imunitatea naturala combinata cu imunitatea data de vaccinarea celor care vor, si atunci putem discuta de mult imunitate de turma, fara a mai sari la gatul oamenilor care nu vor sa se vaccineze! -
Te citez: “Dar și stiinta și tehnologia au evoluat de atunci!” corect, pacat ca a involuat specia umana in asa hal sa poti enunta enormitati de genul “Nu vă place? Renunțați la tot cea ce înseamnă tehnologie (inclus la smartphone și social-media) și întoarceți-va în epoca de piatra!” bine ca nu esti undeva la putere ca Stalin era mic copil cu holodomorul la cat de pornit esti impotriva semenilor tai cu alte opinii. Dealtfel in epoca de piatra ar fi mai bine ca s-ar descurca fiecare cum poate nu i-ar impune altii ce sa faca. Eu chiar as prefera sa traiesc in epoca aia decat in mizeria asta covidocrata, poate imi spui tu cum ajung acolo cu tehnologia asta avansata.
-
Mamicile voastre de ce v-au vaccinat? raspuns-pe mine nu
Când plecați în concedii prin locuri exotice de ce vă vaccinați?raspuns-e obligatoriu si iti creaza iluzia ca nu te vei inbolnavi,fals cunosc cazuri de indivizi plecati cu echipa de service in africa care au facut malarie cu tot cu vaccin
Aaa,o sa spuneți că acele vaccinuri au fost făcute în ani de zile! Dar și stiinta și tehnologia au evoluat de atunci!raspuns-au venit intodeauna post coitum-daca stii ce inseamna-vaccinurile nu au oprit niciodata o molima,au aparut cind epidemia s-a stins,desigur banii cheltuiti cu cercetarea trebuiau recuperati si acum se fac vaccinuri preventiv,iar acest asa zis vaccin anticovid aparut cu viteza fulgerului-deh tehnologie superioara-trebuie sa te dezamagesc,nu este vaccin,pune mina si citeste prostovane apoi da cu pietre -
Eternii @mda și Ștefan 51,marii “epidemiologi și oameni de știință ” șoșorci!!!!🤣
-
Contraargumente nu ai, doar trollisme penibile? asta demonstreaza doar cat esti de nimicnic
-
Ca esti maniaco-depresiv e suficient? Ca esti Fram bipolar? Ca aberezi?
Ce argumente mai vrei?
-
-
mai ….stii cine “sta”in spatele curentului antivaccin?ma refer la lumea larga,unde nu exista nici sosonca nici olivia ster,sint parintii copiilor nenorociti sa omoriti de vaccinuri,vezi dumneata afirmatiile mele se bazeaza pe informatie,dumneata pui botul,probabil din convingerea prosteasca ca ti se vrea binele,fals,cel mai mare dusman al cetateanului -din orice tara-este propriul guvern,ma intreb daca acest oms si celelalte organisme, nu mai pot de grija celor care vezi doamne o sa crape de covid,de ce mama dracului nu fac nimic ca sa nu moara de foame peste 10 000 000de copii anual?sint mult mai multi decit mortii de covid,ce parere ai?asi mai avea de comentat,dar cred ca dumneata faci parte din categoria indivizilor -multi de altfel-carora ginditul le provoaca o imensa durere,ma las pagubas
-
-
Se revarsa ,, intelepciunea ,, din tine , mai ceva ca apa reziduala dintr o hasna ! auzi acolo intrebare de om
,, inteligent ,, ….CARE dintre voi v-ați izolat când ati fost răciți sau gripați? …. poate nu stii , dar unii mor si de la gripa ,pa si de la o banala pneumonie poti da coltul , iar cand esti gripat , tu ce faci ? nu stai in casa daca nu te simti ok ? adica tot izolat pe limbajul tau de molid . Amice ! poti crapa si de la o banala infectie dentara , stiai asta ? …asa ca te sfatuiesc sa stai in casa toata viata ta , ca nu cumva sa vina virusache sa te prinda umbland teleleu ca precis ai pus o de mamaliga ! tu esti vizat in mod special , stii pe ce baza simt cainii cand te inspaimanti de ei ? vezi ca si virusache asta simte la fel , si cum simte ca tie teama , cum te ataca mai feroce , asa ca stai pitit sub patuc
Draga vita furajata in exces,
Inteleg ca te hranesti cu sudoarea si munca acestui popor insa vad ca te-ai transformat in ucigas al acestui neam si doresti moartea aproapelui tau. Ca orice vita si tu regurgutezi idei fatate de altii si, pe nerumegate le scuipi spre mass-media.
Din fericire nu ne pacalesti. Nu am avut nevoie de internet ca sa ma prind ca ceva era putred cu toata aceasta plandemie: semnalul mi l-a dat perverul presedinte cand a trimis muncitori la cules spre Germania in plina stare de urgenta apoi, toate masurile aberante luate duceau la un singur drum logic si anume vaccinarea.
Concluzia este simpla: toate drumurile duc la vaccin iar vaccinul duce la cipare si tiranie absoluta si in cele din urma la moarte.
Solutia voastra asta si este: o solutie. Un ser. Solutia finala pentru asa zisa suprapopulare. Nu vom merge pe calea voastra. SA va vada Dumnezeu si sa aduca groaza Lui asupra voastra ca sa va pocaiti sau sa dispareti.
Solutia – ca sa nu comentati ca am venit doar cu lucruri contra – este simpla: facem gripa ca si pana acum, scapa cine scapa ca si pana acum si ne vedem de vietile noastre. Oricum urmeaza infometarea populatiei – tot planificata – si dictatura schimbarilor climatice cu monoproteine si tot felul de impuneri pana cand viata nu va mai avea niciun gust.
Dumnezeu sa ne salveze!
-
😂😂😂😂😂😂😂😂😂
-
Deșteptule nu mă hrănesc din sudoarea ta ,hauritule! Cu siguranță am mai mulți ani pe cartea de muncă decât tu de viata, după cum vorbești! Chiar și la ora la care îți scriu sunt la muncă până dimineața !
-
Si aia numesti tu munca, bai bocanc jegos ? Cand esti la munca, nu ai dret sa ai timp pentru a scrie comentarii pe Aradon. Vino si stai macar langa mine cand sunt la munca, vei vedea ce inseamna sa muncesti cu adevarat.
-
Eu sunt de acord cu ce zice asociatia unor medici independenti si e valabil pentru tot globul pamantesc: https://www.prnewswire.com/news-releases/us-pandemic-response-disastrous-according-to-the-journal-of-american-physicians-and-surgeons-301248481.html dar poate ca politrucii si cei direct favorizati secondati de multi antropoizi covido-vaccino-maniacali cu personalitati multiple stiu mai bine.
-
Bine ca esti tu de acord, ca altfel nu stiu ce se intampla😂😂😂
-
Results of Israel’s aggressive mass vaccination campaign are concerning, with some analysts calculating that “during a 5-week vaccination period the vaccines killed 40 times more elderly people and 260 times more younger people than the disease itself would have killed.” Asta insa nimeni nu o mai recunoaste ! in schimb toti vaccinopatii vomita cum ca ,, beneficiile depasesc riscurile ,, care beneficii si care riscuri ?
oare de ce multi profesionisti din domeniul sanitar refuza sau amână la nesfârsit vaccinarea? ha?
Eu ca om de rând ce să mai cred? hai pa !
Când se va vaccina tot personalul din domeniul sanitar din Romania atunci ma vaccinez si eu . !