Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului G.P., cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violenţe, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş admiţând propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.03.2025 a inculpatului G.P. „(…) Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, privind pe inculpatul Gheorgheş Petru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe (…)”, se arată în soluția pe scurt a instanței, document public afișat pe portal.just.ro.
Din probatoriul administrat în cauză de procurorul se caz a rezultat că la data de 10.03.2025, în jurul orei 20:20, în timp ce se aflau în spaţiul public, respectiv pe DJ 791, între localităţile Olari şi Sintea Mică, persoana vătămată D.S., în calitate de paznic de vânătoare, în timp ce încerca să oprească autoturismul marca Opel, care ieşea de pe fondul de vânătoare nr. 29 Caporal Alexa, a fost luată pe capota maşinii de către conducătorul auto, inculpatul G.P., fiind dus pe capota circa 40-50 de metri până a căzut pe asfalt, fiindu-i astfel provocate leziuni traumatice care necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să înlăture un pericol pentru ordinea publică”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!