Un demers care nu a fost anunțat sau promovat deloc de către municipalitate, dar care a „înghițit” aproape 6 mii de lei – o sumă mică, ce-i drept, dar plătită tot din banii arădenilor – și-a dovedit inutilitatea în ultimii trei ani. La începutul lui 2021 am solicitat Centrului Municipal de Cultură Arad un raport de activitate pe anul precedent. Așa am aflat că pe 20 decembrie a fost stabilit „brandul sonor al municipiului Arad” – Miniatura nr.4 a lui Sabin Drăgoi.
În raportul respectiv, întocmit de consilierul superior Dana Elena Șirian din cadrul CMCA, se arăta – cu greșelile din textul original – că „Principalii beneficiari ai proiectului sunt cetățenii Aradului. Scopul principal al stabilirii ca brand sonor al Municipiului Arad una dintre operele lui Sabin Drăgoi este păstrarea vie a memoriei sale”. Rezultatul final al proiectului, conform raportului citat, este „Creșterea interesului în rândul cetățenilor arădeni pentru valoarea și tradiția locului”. Melodia urma să fie folosită „în cadrul paginii de internet dar și în cadrul paginilor de socializare de către municipalitatea arădeană. Această piesă va fi utilizată și pe YouTube, dar și în alte spații media sau înregistrări audio-video a (ale – n.r.) municipiului Arad ca brad (brand – n.r.) a (al-n.r.) unității administrativ teritoriale”, conform raportului.
Ulterior, am solicitat Centrului Municipal de Cultură mai multe informații legate de acest „brand sonor”. Cum a fost ales, cine l-a ales, cât a costat și de când urma să fie folosit. Aceștia ne-au transmis că Miniatura nr.4 a fost aleasă dintr-o selecție de șapte compoziții semnate de Sabin Drăgoi, comisia fiind formată din artiști arădeni și profesori de la Arad și Timișoara.
Cât despre întrebările „Din momentul alegerii brandului sonor al Municipiului Arad, de câte ori a fost folosită melodia până în prezent?” și „Când se va înlocui actuala înregistrare din turnul Palatului Administrativ cu cea aleasă ca brandul sonor al Municipiului Arad?”, Centrul Municipal de Cultură Arad a transmis în martie 2021 că „această acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu, avut în vedere de administrația locală despre care vor fi oferite detalii la momentul potrivit. Totodată, vă informăm că se lucrează la rezolvarea din punct de vedere tehnic a modalității de redare a brandului sonor, din turnul Palatului Administrativ”. Suma plătită pentru stabilirea brandului sonor a fost de 5.851 de lei, bani dați pentru cesiunea drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra compoziției.
„Momentul potrivit” pare să nu mai fi venit, dat fiind faptul că suntem în septembrie 2023 – așadar la doi ani și jumătate distanță de la acel moment – iar municipalitatea nu a mai anunțat nimic despre vreun „proiect mai amplu avut în vedere”. Nici „rezolvarea din punct de vedere tehnic a modalității de redare a brandului sonor, din turnul Palatului Administrativ” nu s-a întâmplat, pare-se, cu toate că orologiul din turn a fost restaurat recent.
Acum mai bine de o săptămână am solicitat reprezentanților Primăriei Municipiului Arad să ne transmită dacă s-a folosit vreodată „brandul sonor”, dacă drepturile de autor pentru care s-au plătit aproape 6 mii de lei mai sunt concesionate Primăriei, respectiv dacă instalația din turnul Palatului Administrativ funcționează. Momentan nu am primit niciun răspuns din partea municipalității.
Trimite articolul
Xbunicule unde ai facut armata ; la branduri nepoate ; asa ca ce vret sa demolati primaria , mai bine o lasati moarta cum e
Asta ca sa fie clar ca Centrul Cultural Municipal este institutia de tocat bani a primariei
Eventual o piesa de la Cargus!
Brandul sonor al Aradului sună tot mai mult ca un pârț foarte scump
Uite o institutie la care poate renunta fara nici un regret…econimie la buget sigura…
N-am inteles de ce s-a renuntat la “Tu Ardeal”?!