Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad oferă peste 200.000 de lei pentru achiziţionarea de brânză şi ouă destinate hranei persoanelor private de libertate. În acest sens au fost organizate două licitaţii, iar criteriul de departajare cel mai important va fi preţul.
Societatea care va furniza produsele cu o ofertă cât mai bună pentru cumpărător va fi declarată câştigătoare. În caietul de sarcini aferent licitaţiei reprezentanţii Penitenciarului descriu exact cum trebuie să fie telemeaua care urmează să fie cumpărată. Sunt solicitate bucăţi întregi, cu suprafaţă curăţată. Nu se admit bucăţi cu suprafaţa mucegăită şi nici aspect buretos. În ceea ce priveşte consistenţa, masa trebuie să fie compactă şi legată. Cantitatea maximă cumpărată va fi de 16.400 de kilograme, dar autoritatea contractantă poate opta pentru diminuarea cantităţii, în funcţie de necesarul rezultat din fluctuaţiile numărului persoanelor private de libertate, personalului unităţii şi cursanţilor care servesc masa.
Valoarea estimată a contractului este de 137.760 de lei.
Peste 200.000 de ouă
În ceea ce priveşte ouăle, vor fi achiţionate maximum 232.000 de bucăţi, în funcţie de necesităţi. Valoarea estimată a contractului este de 81.200 de lei, dar societatea care va oferi preţul cel mai mic va fi cea care va furniza ouăle.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!