Cu multă ingeniozitate şi creativitate, puse în valoare prin munca în grup, au reuşit să realizeze o sperietoare ,,stepistă”. Fiecare a lucrat, evidenţiind astfel bogăţia şi varietatea de culori specifice toamnei : brăţări din măceşe, nuci şi alune, ghirlande din frunze, flori din frunze şi pănuşi de porumb. Viu colorată, cu braţele larg deschise sperietoarea cuprinde în ea toată imaginaţia elevilor şi cunoştinţele lor despre anotimpul în care ne aflăm.
Ideea elevilor de a pune în practică cunoştinţele dobândite la orele de limba română a fost exprimată prin aplicarea pe cămaşa sperietorii a unei inimi, pentru a dovedi astfel că sperietoarea lor nu trebuie să-şi mai caute inima precum sperietoarea din ,,Vrăjitorul din Oz”.
Produsul final a oferit elevilor multă satisfacţie pentru efortul pe care l-au depus, dar şi dorinţa de a fi apreciată munca lor, dorinţă exprimată în versurile ce însoţesc sperietoarea :
Sperietoarea noastră e ,,stepistă”,
La Galleria va fi finalistă.
Este aici nu ca să vă speriaţi
Ci ca pe Facebook multe voturi să-i daţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!