Arad – Consilierii locali sunt chemaţi
astăzi, în şedinţă
extraordinară, pentru a vota Bugetul municipiului
pe anul 2009. Pe de o parte, aleşii spun despre
buget că este unul „cu avariile
pornite”, pe de alta că se
încearcă susţinerea financiară a
investiţiilor începute.
Rezerve
Consilierul PNŢCD Claudiu Cristea s-a arătat
îngrijorat vis-a-vis de realizarea veniturilor
propuse pentru acest an. „Nu pot spune că
sunt exagerate veniturile prognozate, deoarece este un
raport întocmit de specialişti, dar cred
că vom avea probleme la acest capitol. Mai mult,
analizând bugetul, şi nu numai, ne putem da
seama că autorităţile nu fac nimic
pentru a combate criza”.
Acoperă
utilităţile
Pe de altă parte, liberalul Tiberiu Dekany s-a
arătat încrezător în
profesionalismul celor care au realizat prognozele
privind veniturile şi a accentuat că:
„Din structura actualului buget se vede în
mod clar că s-au tăiat cheltuielile pentru
bunuri şi mijloace fixe în cazul mai multor
instituţii. Foarte puţine instituţii au
rămas cu alocări pentru dotări. În
general, s-au asigurat fonduri pentru servicii precum:
spaţiile verzi, iluminatul public,
curăţenia”.
Susţine investiţiile
Preşedintele comisiei buget-finanţe,
democrat-liberalul Ovidiu Moşneag, consideră
bugetul pe 2009 ca fiind unul echilibrat „care
ţine cont de condiţiile economice actuale,
fiind construit şi cu puţină
prudenţă.
Bugetul are ca priorităţi asigurarea
fondurilor necesare continuării lucrărilor de
investiţii începute, fiind vorba atât
despre investiţii din fonduri proprii, cât
şi de investiţii din finanţări
atrase (BERD, Banca Mondială) şi din
fondurile structurale (reabilitarea centrului istoric
vechi). Pe scurt, bugetul corespunde
necesităţilor oraşului şi
locuitorilor, în actualul contextul
economic”.
Consilierul social-democrat Teodora Hotăran vede
actualul proiect de buget ca fiind unul cu accente ale
recesiunii. „Din păcate, pe lângă
diminuările necesare, în acest buget se
resimt şi ratele şi dobânzile
creditelor contractate de municipalitate. În
acest context de criză consider că
principalele preocupări ale administraţiei
locale trebuie să aibă în vedere
reducerea cheltuielilor inutile, păstrarea
locurilor de muncă şi intensificarea
investiţiilor ce pot genera o creştere
economică. Datoria noastră, a aleşilor
locali, este să fim receptivi la problemele
sociale cu care se vor confrunta tot mai multe persoane
în perioada următoare”, a punctat
Hotăran.
Uită de săraci
Sectorul protecţiei sociale este unul prea
puţin finanţat, susţine consilierul
liberal Cristian Moisescu. „S-a făcut mult
prea puţin pentru cei care au nevoie de un minim
ajutor. Mai mult, se fac lucrări care putem spune
că nu îşi au rostul. Dar, probabil
că se iau comisioane de pe urma acestor
lucrări”, a spus Moisescu.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!