Cu doar 12 voturi „pentru” a trecut bugetul municipiului Arad de votul consilierilor locali vineri, în şedinţa ordinară CLM. Dar nu a trecut, cum s-ar crede, cu greu. Şi nici fără scandal. A fost vorba însă de un scandalul, însă, cu care deja ne-am obişnuit de mai bine de 12 ani, cu replici pe care le-am putea scrie chiar înainte de şedinţă, cu acuze care se reiau an de an. Nimic nou pe frontul CLM, la momentul votării bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Arad pe anul 2017. Votul s-a înscris în tiparul ultimilor ani.
Acuzele aduse Guvernului, care nu sprijină Aradul au revenit, ca la fiecare şedinţă, aşa cum au revenit şi propunerile Opoziţiei de creştere a subvenţiei la energia termică livrată populaţiei, cea mai grea, desigur, şi cea mai populistă dintre propunerile PSD la fiecare buget. Au revenit şi discuţiile legate de pricepere, cine e mai deştept decât cine, cine mai elegant decât cine, cine mai bun decât cine. Şi amendamentele formulate la proiectul de buget au revenit, ca-n fiecare an. Sigura diferenţă: acum au fost doar 15, nu peste 30 ca de obicei, şi au venit doar din partea consilierilor Puterii (toate fiind votate). Opoziţia nu a mai formulat niciunul. Pentru că s-ar fi obosit? Nu ar fi avut nicio şansă. Şi nici nu au fost lăsaţi cei din Opoziţie să formuleze vreun amendament (şi nici ei nu au precizat din prima că asta vor face), situaţie care a generat, desigur, cum era de aşteptat (şi iarăşi ca de fiecare dată) şi mai mult scandal.
Elegantul Lupaş
Singurul consilier din Opoziţie care a votat bugetul şi a făcut ca acesta să fie valabil în forma în care l-a propus executivul, în frunte cu primarul Falcă, a fost consilierul independent Marin Lupaş. Acesta a fost felicitat de primar, însă Lupaş a ţinut să precizeze, în stilul său, mereu elegant, că bugetul are punctele lui negre, că „sunt multe lucruri pe care mi le-aş fi dorit altfel, dar mi s-a părut normal să votez bugetul”.
Cei care nu l-au votat – consilierii PSD şi ALDE – au fost acuzaţi, ca de fiecare dată, de primar, de faptul că sunt împotriva dezvoltării Aradului, împotriva spitalele, a învăţământului etc., cireaşa de pe tortul PNL fiind faptul că PSD a votat chiar şi în CJA împotriva achiziţionării unui RMN!
De cealaltă parte, PSD a acuzat executivul din Arad, în frunte cu primarul, ca de fiecare dată, că nu reuşesc să înţeleagă care sunt cu adevărat priorităţile Aradului şi că ar trebui să primeze în primul şi în primul rând nevoile arădenilor. Nu alte interese, cum se întâmplă de obicei.
Mulţumirile, ironiile şi finalul
Loc de acuze a fost cu nemiluita, pe acelaşi tipic cu care ne-am obişnuit. După fiecare vot, edilul local le-a mulţumit celor care au fost de acord cu propunerea lui şi a executivului şi a criticat Guvernul şi Opoziţia; la rândul lui, liderul de grup PSD, Beniamin Vărcuş, a încercat să explice motivele refuzului votului şi doleanţele lor, dar s-au împiedicat, ca de fiecare dată, de refuzul celor care conduc şedinţa de a-i da dreptul să intervină mult şi des, pe motiv că este în „incompatibilitate cu regulamentul”.
Deşi nu a fost scandal ca în trecut, iar nervii nu au fost întinşi la maxim, semn că a trecut campania electorală şi mizele s-au „veştejit”, finalul l-am putea cataloga drept apoteotic. Ultima intervenţie a consilierului Vărcuş a fost considerată în afara şedinţei, consilierii PNL fiind deja pe picior de plecare. Şi, deşi iniţial părea că şi pentru edil şedinţa a luat sfârşit, subiectul – fondurile puţine, conform PSD, multe conform PNL, atrase de la UE de Primăria Arad în ultimii ani – l-au făcut pe Falcă să se întoarcă la masa de şedinţă şi din picioare să dea replică alesului PSD. Consilierul PSD a decis să-l asculte tot din picioare.
Declaraţiile de final au sunat cam aşa : „Am senzaţia că cititul e o îndeletnicire cam grea în CLM, aşa că voi citi tura viitoare regulamentul”, a spus Falcă, după ce a considerat că nu a fost lăsat să explice clar cum e cu fondurile europene. „E o zi neagră pentru CLM în care sistemul totalitar a lui Falcă a pus iar pumnul în gura celor care vor să îşi exprime punctul de vedere”, a zis şi Vărcuş după ce a considerat că nici el nu a fost lăsat să vorbească.
Şi faptele aleşilor
Dincolo de vorbe (care nu au servit şi nici nu vor servi vreunui arădean de rând), ce s-a făcut (votat) pentru arădeni, vineri în CLM? Bani pentru regenerare urbană în cartiere, pentru asfaltarea câtorva străzi, pentru realizarea unei pieţe acoperite la Mioriţa, pentru a realiza zeci de platforme de gunoi subterane, pentru continuare lucrărilor la clădirea Filarmonicii, pentru câteva investiţii în şcoli etc. S-a mai votat, prin amendamente, şi vor beneficia de finanţare, şi câteva investiţii la Spitalul Judeţean şi în şcoli, un studiu care să schimbe imaginea intrărilor în Arad etc.
Ce nu s-a votat, deşi cei din PSD au propus la proiectul care vorbea de repartizarea excedentului bugetar? Subvenţii mai mari la gigacalorie. Motivul: excedentul bugetar nu poate fi folosit în acel scop.
Citiți principiile noastre de moderare aici!