Arad. Şedinţă importantă de Consiliu Local Municipal miercuri, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi, una stufoasă, care numără aproape 30 de proiecte de hotărâre şi diferite rapoarte, se regăseşte şi proiectul bugetului general al municipiului Arad pe 2014, act în baza căruia se vor împărţi banii municipiului în acest an. Un proiect asupra căruia cu siguranţă se vor apleca toţi aleşii municipali (fie ei de la Putere, care vor veni cu amendamentele executivului, fie de la Opoziţie, care vor încerca să îşi strecoare în buget şi câteva din amendamentele lor).
Vor exista însă şi alte proiecte importante ce vor fi supuse votului aleşilor municipali aşa cum este cazul proiectului care vorbeşte de primele 50 de clădiri care vor fi reabilitate în mod obligatoriu de către proprietari (aprobarea Programului multianual, a listelor de inventariere a clădirilor, zonelor de acţiune prioritară şi a Regulamentelor de intervenţie aferente, pentru creşterea calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor din municipiul Arad). Tot la vot intră o serie de proiecte care vizează evaluarea managementului la instituţiile de cultură din subordinea CLM (Teatrul Ioan Slavici şi Filarmonica Arad), cele care vizează numirea comisiilor care vor selecta proiectele culturale, de tineret şi sportive care vor primi bani de la Municipalitate etc.
Câteva investiţii
Crearea unui nou post de director la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, darea în administrare către Clubul Sportiv Municipal Arad a sălii de sport, tip I, situată pe strada Dacilor nr.9 şi votarea de indicatori tehnico-economici şi de studii de fezabilitate la unele investiţii din Arad (amenajare trecere la nivel cu liniile de tramvai pe C. A. Vlaicu la intersecţie cu strada Foişor, amenajare legătură rutieră între strada Cometei şi centura Arad şi construire/modernizare stradă de legătură între străzile Constantin Brâncuşi şi Aleea Haţeg) sunt miercuri la mâna aleşilor municipali.
Un alt proiect cu greutate aşteaptă şi el ok-ul consilierilor municipali: aprobarea indicatorilor tehnico – economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie: „Regenerare urbană zona Piaţa Catedralei din Municipiul Arad”, iar votul aleşilor e aşteptat şi de… reparaţiile capitale la bazinele Ştrandului Neptun.
Consilierii vor decide şi modul în care va fi repartizat excedentul bugetar al municipiului Arad (sau mai degrabă vor trebui să se arate de acord sau împotriva modului în care executivul a decis împărţirea acestor bani).
Un proiect USL
Un singur proiect al Opoziţiei şi-a găsit loc pe ordinea de zi, dar s-ar putea să nu-şi găsească loc şi printre hotărârile votate. Este vorba de proiectul lui Gheorghe Ghilinţă privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 149/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad. Un regulament mult invocat de aleşii Opoziţiei pentru că, de obicei, în cazul lor, legea se aplică mai abitir.
Citiți principiile noastre de moderare aici!