ARAD. Sume care vin şi pleacă, ajutoare de la stat, bani europeni, cheltuieli neprevăzute, toate acestea au dus la situaţia în care bugetul judeţului a fost rectificat de 14 ori în perioada ianuarie-septembrie 2014. Prima hotărâre referitoare la bugetul Consiliului Judeţean Arad (CJA) a fost luată în luna ianuarie a acestui an. Atunci a fost adoptat bugetul pentru 2014. Însă, imediat după adoptare, în luna februarie, bugetul a fost rectificat deja. 335.000 de lei au fost primiţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale, banii fiind trimişi către sectorul de „Transporturi”, pentru modernizarea drumului dintre rampa podului peste Mureş şi Sânpetru German. Tot în luna februarie bugetul judeţului a mai suferit o rectificare: 1,5 milioane de lei au fost alocaţi pentru activitatea proprie a CJA, banii venind din excedentul bugetar din anul 2013.
Luna martie a venit cu o altă modificare a bugetului. În urma majorării bugetului creditelor interne, cei din Consiliul Judeţean s-au pus pe împărţit bani. Cele mai mari sume, aproape 2,4 milioane de lei, au mers către Spitalul Judeţean Arad. Totodată, 7,2 milioane de lei au fost retraşi de la proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide” şi au fost transferaţi către „Drumul Vinului”. Însă asta nu a fost singura rectificare a lunii martie. A mai fost făcută una prin care bugetul s-a majorat cu 80.000 de lei din amenzi, penalităţi şi confiscări, iar cheltuielile au crescut cu… 11 milioane de lei. Banii au fost alocaţi proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, mai precis către sistemul de management al deşeurilor.
Aproape lună de lună
Rectificările bugetare au continuat apoi în fiecare lună. În aprilie a fost consemnată cea mai mică rectificare. Practic, 2.000 de lei au venit din recuperarea cheltuielilor de judecată şi au plecat către activitatea proprie a CJA. În luna mai veniturile au crescut cu aproape 8,5 milioane de lei, însă aceeaşi creştere a fost consemnată şi la cheltuieli. Banii au fost alocaţi modernizării drumului Arad-Felnac, fondurile urmând să se întoarcă în vistieria judeţului de la Ministerului Dezvoltării Regionale, instituţie care susţine financiar lucrarea de reabilitare a acestei şosele. Din păcate, nici până în prezent nu a fost stabilit câştigătorul licitaţiei în ceea ce priveşte modernizarea drumului, aşa că banii sunt blocaţi. Tot în luna mai a mai fost făcută o rectificare bugetară, după ce partea de venituri s-a majorat cu 160.000 de lei, banii fiind transferaţi, ulterior, către activitatea proprie. În luna iunie, prin minune, nu a fost făcută nicio rectificare, dar în iulie au fost făcute, din nou, două rectificări. La prima s-a decis diminuarea sumei cheltuielilor pentru activitatea proprie şi acordarea de fonduri către Centrul Militar Judeţean Arad şi către sectoarele de sănătate şi cultură. În plus, unele sume au fost transferate de la modernizarea unui drum la întocmirea documentaţiei pentru reabilitarea altui drum. La a doua rectificare din luna iulie consilierii judeţeni au votat doar diminuarea sumelor acordate pentru drumuri şi pentru activitatea proprie, în total 220.000 de lei. În luna august vistieria judeţului a primit peste 1,1 milioane de lei, fonduri venite de la stat. În aceeaşi şedinţă a CJA, suma a fost redirecţionată către sănătate (693.000 de lei), Cultură (57.000 de lei) activitatea proprie (57.000 de lei) şi întreţinerea şi repararea drumurilor (500.000 de lei). În sfârşit, în luna septembrie a fost consemnată şi ultima rectificare a bugetului CJA din primele nouă luni ale acestui an. Activitatea proprie a primit din nou fonduri, la fel şi Centrul Militar Judeţean Arad, sectorul de Sănătate, cel de Cultură şi cel de Transporturi.
Mai urmează
Acestea nu vor fi singurele rectificări bugetare ale acestui an. Cel mai probabil, bugetul va mai fi modificat, mai ales că suntem în ultima perioadă din 2014, iar sumele care nu au fost cheltuite pe unele segmente vor fi mutate către altele. Cu puţin noroc, numărul rectificărilor bugetare pe întreg parcursul anului 2014 ar putea ajunge la 17-18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!