Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2025 a intrat la transparență. Primăria a anunțat vineri, 7 martie 2025, deschiderea procedurii transparenței decizionale pentru proiectul de hotărâre CLM.
„Proiectul de hotărâre se referă la aprobarea Veniturilor bugetului local pentru anul 2025, în sumă de 1.301.200,03 mii lei, și la aprobarea Cheltuielilor bugetului local pentru anul 2025, în sumă de 1.329.297,63 mii lei, precum și la aprobarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare detaliate pe ordonatori de credite de la capitolele bugetare. Documentația poate fi consultată: pe pagina de internet a instituției, la sediul instituției, la Serviciul Relații cu Publicul, asociații de proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri, între orele 8:30-16:00, joi, între orele 8:30-17:30, vineri, între orele 8:30-13:30. Contestații privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 23.03.2025 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poștă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75. Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 23.03.2025” – transmite municipalitatea arădeană.
Și excedentul
Cu aceleași coordonate ale procedurii, a fost afișat la transparență și proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al Municipiului Arad rămas nerepartizat. „Proiectul de hotărâre se referă la repartizarea Excedentului bugetar al municipiului Arad, rămas nerepartizat, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 3/13.01.2025, în sumă de 13.849.026,19 lei și la repartizarea pe obiective şi cheltuieli de investiţii a disponibilului rămas nerepartizat, existent la 31 decembrie 2024, destinat pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare” – informează municipalitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!