ŞICULA. Şi-au cerut drepturile salariale în instanţă, iar judecătorii le-au dat câştig de cauză. Vorbim despre mai mulţi angajaţi ai Primăriei Şicula, care au primit o sentinţă definitivă prin care instituţia este obligată să le plătească diferenţe salariale de zeci de mii de lei. Nouă persoane angajate în primărie, reprezentate de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara, sindicat la care şiculanii sunt afiliaţi, au dat în judecată instituţia la care lucrau. Aceştia au susţinut, în cadrul proceselor, faptul că ar trebui să beneficieze de majorări salariale, majorări care, însă, nu au fost dispuse de primar. La finalul anului 2023, Tribunalul Arad a decis, în primă instanţă, următoarele: „1. Obligarea pârâtului primarul Comunei Şicula la emiterea dispoziţiilor privind stabilirea, pentru anii 2021, 2022 şi 2023, a salariilor de bază lunare individuale ale reclamanţilor; 2. Obligarea pârâtei Comuna Şicula, prin primar, la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neacordate, reprezentând diferenţa între drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2021 – 30.06.2023, luând în considerare nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021, pentru anul 2022, respectiv pentru anul 2023, în raport de prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Şicula nr. 141/26.07.2017 şi drepturile salariate efectiv încasate de reclamanţi în aceeaşi perioadă”. În total, suma pe care va trebui să o plătească Primăria Şicula către cei nouă angajaţi este de aproape 250.000 de lei, la care se vor adăuga şi inflaţia şi dobânzi.
Sume uriaşe
Tribunalul Arad nu a lăsat la latitudinea primăriei să calculeze diferenţele pe care ar trebui să le încaseze angajaţii din Şicula. Instanţa a stabilit clar ce sumă trebuie să primească fiecare dintre reclamanţi. Iar sumele sunt importante, dacă ne gândim că Şicula este o comună săracă, cu un buget mic. Aşadar, judecătorii Tribunalului Arad au stabilit: „1. Obligarea la plata către reclamanta Patko Alina Andreea a sumei de 35.035 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 2. Obligarea la plata către reclamanta Mihăicuţa Otilia Delia a sumei de 31.122 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 3. Obligarea la plata către reclamanta Moisă Florica a sumei de 30.165 lei sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 4. Obligarea la plata către reclamanta Oniţa Elena a sumei de 31.122 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 5. Obligarea la plata către reclamanta Foltean Florica Nicoleta a sumei de 30.488 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 6. Obligarea la plata către reclamanta Radiţa Aurica a sumei de 16.923 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 7. Obligarea la plata către reclamanta Albiş Delia a sumei de 31.122 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 8. Obligarea la plata către reclamanta Trifon Alexandra Iulia a sumei de 35.367 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată; 9. Obligarea la plata către reclamanta Mercuţa Simona a sumei de 7.051 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată”. Asta nu este, însă, tot. Primăria Şicula va mai trebui să achite 8.925 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia Tribunalului Arad a fost atactă de Primăria Şicula la Curtea de Apel Timişoara, însă instanţa de pe Bega a respins recursul şi a menţinut în integralitate sentinţa dată de instanţa din oraşul nostru.
„Vom plăti”
Contactat pe marginea acestei situaţii, Adrian Danciu, primarul din Şicula, nu a dorit să facă prea multe comentarii. A ţinut să precizeze faptul că „vom pune în aplicare sentinţa, conform legii”. Acesta a spus că, în funcţie de cum permite legea, sumele vor fi plătite eşalonat, efortul financiar fiind unul uriaş pentru micuţul buget al comunei arădene.
Trimite articolul
XCheltuielile de judecată de 8.925 lei să le plătească cel care a greșit și s-a opus acordării drepturilor prevăzute de lege. Această sumă nu trebuie suportată din bugetul comunei.
Raca, ura si dezbinare asta a semanat primaru asta in astia 4 ani. Sa nu se mire ca primeste razboi!
Și e doar începutul. De când e primar Danciu a cheltuit miliarde de lei vechi pe avocați, expertize și rambursarea unor cheltuieli de judecată. Din păcate toate din bugetul primăriei.
De ce nu a platit domnul primar salariile majorate la oameni, i-a fost teama ca o sa castige bani ai multi ca el???ar trebuii acum sa plateasca toti banii de la el din buzunar sa se invete minte!
Bine ca pe goagăl când dai sa vezi Șicula iti apare mare beserica baptista șicula. E normal asa ceva, sa vezi sectanții prima oara pe goagăl?. Ce primar penal.