Parcă a fost ieri când mă ducea bunicul de mână, mândru de mine, la biserică şi alergam prin parcul castelului sau pe coridoarele lui la mătuşile mele care lucrau acolo. Mi-e dor de poveştile spuse de bunicul meu despre satul nostru şi oamenii deosebiţi care au trait aici.
Eram mică când la Bulci se făceau săpături pe locul fostei mănăstiri sau a castrului roman, dar bunicul îmi spunea că încă de pe vremea regimului regesc maghiar au fost făcute săpături începând cu anul 1805 şi în anul 1817 a fost găsit clopotul mănăstirii distruse de turci despre care este scris în Istoria Bulciului, (păstrată la un bătrân din sat) că a fost turnat pentru mănăstire în sec. XV de către abatele Domokos, că avea 260 kg şi un sunet ce putea fi auzit din toate satele învecinate Bulciului. Acest clopot a fost repus în funcţiune la biserica satului din vremea aceea şi a continuat să cheme cu sunetul său duios credincioşii la sfânta liturghie până în anul 1865.
Aflat la vânătoare prin pădurile Şoimoşului, regele Ungariei, Matei Corvin (fiul lui Ioan Corvin–românul) a fost impresionat de vocea duioasă a clopotului care se auzea până în inima pădurii şi a dorit ca acesta să fie dus la Budapesta. În prezent acest clopot se găseşte la Muzeul Naţional din Budapesta.
Bunicul meu a lucrat ca mecanic la uzina electrică a castelului din Bulci şi avea numai cuvinte de laudă la adresa familiei nobiliare Mocioni şi mai ales a lui Ionel Mocioni Stârcea, fiul adoptiv al lui Antoniu Mocioni, ultimul proprietar.
Regina mamă Elena şi Regele Mihai I făceau dese vizite la castel. Erau îndrăgostiţi de zona noastră, de aceea în anul 1943 prin intermediul lui Ionel Mocioni Stârcea vor achiziţiona în schimbul unui castel din Ungaria, castelul contelui Huniady de la Săvârşin.
Cu lacrimi în ochi, bunicul mi-a povestit despre Ionel Stârcea Mocioni că era un om cultivat, cu o educaţie aleasă, având studii făcute în Anglia, iubitor de frumos şi deosebit de generos. În anul 1947, când a fost arestat, şi-a adunat toţi angajaţii şi, ca o gazdă perfectă, le-a zis: „Orcine va veni la castel, să-l serviţi cu cele mai bune bucate şi să vă comportaţi frumos, cu grijă faţă de toţi, ca şi când aş fi cu voi.” Iar bunicului meu i-a zis: „Stefane, bomba atomică dacă vine, tu să nu părăseşti uzina şi vă promit că dacă eu nu mă voi întoarce în mijlocul vostru, soţia mea va veni negreşit şi va fi cu voi.” Dar nu a fost să mai fie aşa.
Bunicul a fost angajat al castelului şi împroprietărit cu pământ de către Ionel Stârcea Mocioni. Cu toate acestea, primea lunar făină şi lemne, iar dacă făcea câte un serviciu în plus beneficia şi de alte facilităţi.
În cimitirul satului se află mormântul d-nei „grofiţe” Mocioni care a fost foarte iubită de sătenii pentru care croşeta toata vara ciorapi pe care îi adăuga în pacheţele cu daruri de sărbători.
Oamenii nu îşi pot imagina viaţa satului fără castel. Chiar şi în vremea comunismului tot aici au continuat să muncească. Castelul naţionalizat a fost spital, dar a fost întreţinut înainte de 1989. Acum însă, lăsat de izbelişte din cauza procesului pentru retrocedare, se degradează pe zi ce trece.
Aşteptăm cu nerăbdare hotărârea ce o vor lua factorii responsabili pentru valorificarea acestei oportunităţi de a salva Bulciul.
AGNES STOICHESCU, NĂSCUTĂ BUCULIE,
FIICĂ A SATULUI BULCI
Citiți principiile noastre de moderare aici!