ARAD. Însă până când se ajunge la proces, dacă se va ajunge, totul trebuie să treacă pe la judecătorul de cameră preliminară care va decide dacă va da curs sau nu plângerii lui Adrian Buleu. Plângerea acestuia vizează cinci poliţişti din cadrul IPJ Arad şi IPJ Timiş. Potrivit plângerii, oamenii legi sunt acuzaţi de tortură. Mai exact, Adrian Buleu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru uciderea lui Abel Apostol, susţine că, în momentul reţinerii a fost bătut, suferind o fractură de arcadă zigomatică stângă – potrivit certificatului medico-legal. În acelaşi act se consemnează că „leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu sau/şi de corpuri dure. Ele pot data şi din 8.05.2013 (n.r. – momentul reţinerii) şi necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale”.
În timp ce Adrian Buleu susţine că a fost bătut în momentul reţinerii, unul dintre poliţiştii acuzaţi de tortură a dat o declaraţie în care a scris că Buleu a căzut pe asfalt şi s-a lovit la faţă. Omul legii a scris în declaraţia sa, datată 10.06.2013, că în momentul reţinerii l-a scos pe Adrian Buleu din maşină, moment în care a suferit o ruptură a tendonului.
În declaraţia sa, poliţistul a scris: „Cu ocazia intervenţiei, eu am fost cel care l-am scos pe Buleu Adrian din maşină, fără a exercita acte de violenţă asupra sa, însă, în momentul în care acesta a ieşit efectiv din maşină, am suferit o ruptură a tendonului triceps a braţului stâng, împrejurare în care Buleu a căzut pe asflat şi s-a lovit la faţă, începând să îi curgă sânge. A fost ridicat de ceilalţi colegi ai mei şi pus pe capota maşinii pentru a fi percheziţionat, astfel aşa se explică urmele de sânge de pe autoturism. Arăt că nu a existat practic o altercaţie violenţă între noi, faptul că acesta a căzut la pământ s-a datorat împrejurării că eu, datorită leziunii, nu l-am putut ţine. Nu l-am lovit şi nici nu am fost lovit de Buleu Adrian”.
Iniţial, plângerea lui Adrian Buleu a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara însă aceasta şi-a declinat competenţa, aşa că plângerea a ajuns la Judecătoria Arad. Şi aici instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea judecătorului de cameră preliminară a Tribunalului Arad. Plângerea înaintată de Adrian Buleu împotriva celor cinci poliţişti va ajunge pe masa judecătorului de cameră preliminară în 20 mai, atunci când vom afla dacă dosarul va intra pe rol şi se va judeca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!