Un bulgar care se îndrepta cu autoturismul spre frontieră, a murit într-un mod şocant după ce în timpul vijeliei de aseară, creanga unui copac prăbuşit peste maşina lui i-a intrat direct în piept. În maşina condusă de victimă se mai aflau încă cinci persoane.
Pasagerului din dreapta i-a fost pur şi simplu smuls picioarul stâng după ce pomul a căzut peste maşina în care se aflau cei şase. Celelalte persoane din autoturism au trecut prin clipe groaznice: au văzut cum pomul cade peste maşina lor, o creangă intrând direct prin parbriz direct în pieptul şoferului în timp ce celuilalt bărbat de pe scaunul din dreapta faţă îi este smuls piciorul. Autoturismul a ajuns în şanţul de la marginea în urma impactului.
Accidentul a fost văzut şi de alţi participanţi la trafic. A căzut copacul pe maşină şi maşina a derapat în şanţ. Când am oprit, omul era cu craca de la copac în el, mai avea puls, dar nicio şansă. Celălalt a avut piciorul tăiat , a povestit unul dintre martori.
Martorii cumplitului accident au sunat la 112. Pompierii au scos pasagerii din maşină şi au tăiat copacul de pe drum în timp ce medicii SDMURD le-au acordat asistenţă celorlalte cinci victime, dintre care una era în stare gravă, cea cu piciorul smuls. Şoferul nu a mai putut fi salvat. Şoferul a fost prins între bord şi scaun. A fost nevoie de descarcerare. Din păcate era decedat. Am intervenit descarecerarea SMURD şi o echipă de intervenţie care a tăiat copacul de pe drum, care a căzut , a declarat plutonierul Dan Flutur, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Arad. Pentru bărbatul cu piciorul smuls, cei de pe SMURD au acordat primele îngrijiri medicale şi l-au transportat de urgenţă la spital. Ceilalţi patru pasageri ai maşinii sunt stabili spun medicii iar starea lor nu ridică probleme.
La faţa locului am găsit şase victime, dintre care şoferul decedat cu un traumatism toracic, penetrant, practic cu o creangă care i-a pătruns prin torace, celălalt pasager dreapta faţă cu amputaţie traumatică prin avulsie gambă stângă şi încă patru victime fără nicio problemă, stabile hemodinamic, două au refuzat transportul la spital”, a precizat Astrid Sturm, medic SMURD. Poliţiştii rutieri, prezenţi şi ei la faţa locului spun că autoturismul nu a putut să evite impactul. Pe fondul unei vijelii puternice iscate, un plop de pe marginea drumului a căzut peste carosabil, un autoturism înmatriculat în Bulgaria nu a putut să evite copacul. Din nefericire, şoferul a decedat pe loc, a fost practic străpuns de o creangă. Un accident care pe cât pare de stupid putea fi, zic eu, evitat dacă aceşti copaci ar fi fost tăiaţi la vremea lor , a declarat inspectorul Constantin Crainic din cadrul SPR Arad.
Martorii spun că acest accident ar fi putut fi evitat dacă pomii de pe marginea drumului ar fi fost întreţinuţi cum trebuie sau chiar tăiaţi. Şoferii care circulă în străinătate povestesc că doar în România sunt pomi pe marginea drumurilor şi că ar trebui tăiaţi. Azi noapte, traficul pe DN7 spre frontiera cu Ungaria a fost blocat aproximativ o oră, iar maşinile oprite în trafic au format cozi de câţiva kilometri de-o parte şi de alta a locului în care s-a produs accidentul.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!