A pornit Caravana Fondurilor Europene. Iar prima oprire a fost în oraşul nostru, la sediul Consiliului Județean Arad (CJA). Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, Aurel Băruţă, consilier în cadrul organismului intermediar POS Mediu Timişoara, Iulian Bucătaru, director general adjunct în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, au vorbit în premieră despre oportunităţile de finanţare pentru perioada de programare 2014-2020. Zeci de primari, viceprimari sau angajaţi în administraţiile locale din Arad, reprezentanţi ai CJA sau Prefecturii, dar şi directori sau angajaţi ai instituţiilor statului din Arad au fost prezenţi la această întâlnire. Şi, de această dată, poate în premieră, nu au fost „aduşi cu arcanul”, ci s-au prezentat de bunăvoie. Motivul? Banii, bineînţeles. Banii nerambursabili, fondurile pe care Uniunea Europeană le va aloca zonei de vest, inclusiv nouă, în următorii cinci ani.
Şi nu este vorba despre 1 sau 2 lei, ci de 720 de milioane de euro, bani care ar urma să fie investiţi în zona de vest a ţării în perioada următoare. „Cererile de finanţare vor putea fi depuse prin luna iunie. Contractele vor fi semnate ulterior, după aprobarea Programului Operaţional Regional 2014-2020. Dar, în baza unei scrisori de la Uniunea Europeană, cererile de finanţare vor putea fi depuse”, a anunţat Sorin Maxim.
Discuţii
A urmat o zi întreagă de discuţii, o zi care a început la ora 10:00 dimineaţa şi care s-a încheiat în jurul orei 16:00. Cei interesaţi de accesarea fondurilor europene în perioada imediat următoare au pus întrebări şi au primit răspunsuri, s-a discutat pe marginea oportunităţii unor proiecte sau a şanselor destul de mici ale altor proiecte. Arădenii au aflat de la reprezentanţii ADR Vest care ar fi calea de urmat, care ar fi problemele cu care s-ar putea confrunta şi care ar putea fi rezolvările. Toate aceste discuţii au pus baza unor idei care, în teorie, se vor concretiza în proiecte finanţate în anii ce urmează. „Mă bucur că reprezentanţii administraţiilor locale din judeţul Arad şi ai instituţiilor publice au răspuns în număr aşa de mare invitaţiei lansate de Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, ceea ce demonstrează interesul ridicat pentru depunerea de proiecte şi accesarea de fonduri europene. Aradul ocupă un loc fruntaş în ceea ce priveşte atât atragerea fondurilor europene din programele mari, cât şi din programele mai mici şi aici mă refer la comunităţile locale, dar şi la fermieri. Cea mai mare parte a fondurilor europene a fost investită în proiecte de infrastructură mare, de apă şi canal şi în domeniul sănătăţii, cu unul dintre cele mai mari proiecte din regiune, în valoare de 7 milioane de euro, bani destinaţi modernizării ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a spus Nicolae Ioţcu.
Direcţie nouă
Sorin Maxim a vorbit şi despre direcţiile de finanţare propuse în noul program operaţional. „Programele sunt în faza finală de negociere şi sperăm că după luna iulie să putem discuta despre primele componente lansate, în special în zonele de infrastructură: drumuri, educaţie, sănătate, social, transport urban etc. În plus, o componentă nouă, care va fi operaţională pe acest program, este aceea privind reducerea costurilor la nivel de edificii publice, prin reabilitări termice ale imobilelor”, a spus Maxim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!