Bătrânul de 63 de ani care şi-a înjunghiat nepotul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au prezentat pe agresor în faţa judecătorilor cu propunere de arestare, acesta fiind acuzat de tentativă de omor. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, privind pe inculpat. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 11 august 2015 până la data de 9 septembrie 2015 inclusiv”, a fost decizia judecătorilor. Agresorul are drept de contestaţie asupra deciziei magistraţilor.
Reamintim că bărbatul a fost reţinut de anchetatori după ce şi-a înjunghiat nepotul de patru ori, iar pe nevasta lui o dată. Bunicul agresiv s-a enervat pe nepot pentru că cel din urmă i-a cerut socoteală referitor la unele ameninţări pe care bătrânul le-a lansat la adresa lui. Mai precis, bunicul ar fi spus că îi va face felul nepotului său. Când a auzit că tânărul de 25 de ani îl ia la întrebări, bătrânul a luat un cuţit de pe masă şi l-a băgat în nepot de patru ori. „Îl omora dacă nu mă băgam între ei”, a spus bunica victimei, adică soţia agresorului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!