Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți s-a deschis vineri dimineața la Galleria Mall Arad. 45 de agenţi economici şi-au prezentat oferta la evenimentul organizat de AJOFM Arad, aducând în faţa celor interesaţi nu mai puţin de 1.450 de posturi vacante, marea majoritate în domeniul industriei auto, textile, asigurări şi construcţii.
Din păcate, nu mulţi au fost arădenii interesaţi să-şi găsească de lucru. Cel puţin în prima oră de desfăşurare a evenimentului – când, de obicei, era aflux de participanţi – am întâlnit destul de puţini „vizitatori”. Poate i-a oprit vremea cam urâtă de afară, poate au auzit că salariile oferite de angajatori sunt prea mici sau, poate, pur şi simplu, nu i-a interesat să-şi găsească un loc de muncă.
Vom reveni cu cifre exacte privind numărul total participanţilor şi al eventualelor angajări.
UPDATE
Potrivit AJOFM Arad, la finalul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți de vineri, s-au „contabilizat” următoarele date: 270 de persoane participante, 175 de persoane selectate în vederea angajării şi 72 de persoane angajate pe loc, din care: 6 ingineri de calitate, 11 operatori PC, 25 de confecţioneri de cablaje şi 30 de confecţionere în domeniul textil. „S-a ajuns la nivelul anilor 2005-2008 când, din cauza participării mai slabe, angajatorii s-au «bătut» pe cei care s-au prezentat la Bursă şi au făcut destul de multe angajări” – spune Mihaela Jude, purtător de cuvânt al AJOFM Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!