Doritorii pot alege una din cele 46 de universități partenere din 15 țări europene cu care UAV are încheiate acorduri bilaterale Erasmus. „Selecția viitorilor studenți Erasmus se va face în perioada 28 martie – 12 aprilie, astfel: între 28 martie – 5 aprilie se vor putea depune dosarele, la secretariatele facultăților, între 6-8 aprilie va avea loc evaluarea studenţilor-candidaţi, prin interviu, la fiecare facultate în parte, iar pe 12 aprilie se va ști cine sunt viitorii studenți Erasmus”, a precizat Gerlinde Knap, responsabil Erasmus în cadrul UAV. Valorile granturilor pe care studenții le vor primi pentru a studia în străinătate diferă în funcție de țara de destinație, astfel: 500 de euro/lună pentru țări precum Portugalia, Spania, Germania, Franța, Italia, Cehia, 450 de euro/lună pentru Bulgaria, Ungaria sau Polonia.
Erasmus în țări non UE
În plus, tot prin intermediul programului Erasmus+, UAV derulează mobilități și în țări non UE, parteneriate existând cu universități din Serbia (Vrsac, Novi Sad, Belgrad), pentru specializările Sport, PIPP (Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar). Programul Erasmus+ se adresează și cadrelor didactice și nedidactice, care pot efectua mobilități de predare sau de formare la universitățile partenere. Pentru anul universitar 2016-2017, UAV își propune ca 30 de profesori și staff să beneficieze de finanțare în acest scop. „Fiecare parteneriat înseamnă o oportunitate pentru studenţi şi profesori pe care îi invităm să beneficieze şi anul acesta. Este o experienţă care merită exploatată pentru că aduce cu sine nu doar un câştig profesional, ci şi un plus de bogăţie culturală” a punctat Ramona Lile, rectorul universităţii arădene de stat. Toate informațiile referitoare la derularea programului Erasmus+ în UAV sunt publicate și pe site-ul universității www.uav.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!