ARAD. Între 200 şi 500 de lei vor primi, cu titlu de bursă, elevii aflaţi în şcolile din subordinea Consiliului Judeţean Arad. În şedinţa ordinară din 27 octombrie, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a sute de burse pentru şcolarii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad şi Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu. În funcţie de categoria bursei, elevii urmează să primească lunar între 200 şi 500 de lei.
Tot în şedinţa de joi s-a stabilit şi cuantumul pentru fiecare categorie de bursă. Aşadar, valoarea pentru bursele de performanţă va fi de 500 de lei pe lună, pentru bursele de merit 250 de lei pe lună, la fel ca şi pentru bursele de ajutor social, în timp ce valoarea burselor de studiu va fi de 200 de lei pe lună.
În ceea ce priveşte beneficiarii acestor bani, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă a solicitat, pentru anul şcolar 2022-2023, 140 de burse, dintre care două de merit şi 138 sociale. Reprezentanţii Liceului Special „Sfânta Maria” au solicitat aprobarea unei burse de performanţă, a două burse de merit, a unei burse de studiu şi a 120 de burse sociale. În ceea ce priveşte Liceul Tehnologic „Sava Brancovici”, aici a fost solicitată o bursă de merit, două burse de studiu şi 77 de burse sociale. În total, în anul şcolar 2022-2023, vor fi oferite 344 de burse în valoare totală de peste 86.000 de lei.
Trimite articolul
XMersi.Vivat-patria.nici azi 27 la Astra gradiste nu a intrat bursa ce ziceati k intra in 15.Mincinosilor.Nesimtitilor.Ordinarilor!!