Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad va beneficia de 132 de burse sociale pentru anul şcolar 2020-2021, în cuantum de 250 de lei pe lună pentru fiecare elev care o va primi. La Liceul Special „Sfânta Maria” vor fi alocate 37 de burse sociale, de aceeaşi valoare, iar la Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu vor fi acordate 34 de burse sociale. Aici vor mai fi şi opt burse de merit, tot de 250 de lei pe lună pentru fiecare elev care va avea rezultate foarte bune la învăţătură.
„Răspundem nevoilor elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special finanțate de Consiliul Județean Arad, prin oferirea unor burse care vizează atât protecția socială, cât și stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și disciplină. Implicit, ne dorim o diminuare a abandonului școlar, dar și creșterea și valorificarea potențialului fiecărui tânăr”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!