Consilierul județean PSD Adrian Butunoi ia poziție, după ce, spune el, Guvernul Orban a decis să reducă fondurile alocate copiilor cu dizabilităţi. “E ciudat cum s-a schimbat dintr-o dată optica liderilor PNL care urlau în permanenţă: <Să ne dea Guvernul> şi acum tac complice când propriul executiv liberal chiuretează cu barda tot ce mişcă în ţara asta. Ultima palmă a Guvernului Orban, dată românilor şi implicit arădenilor, este chiar tăierea banilor de la copiii cu handicap. Aradul este lovit masiv şi liberalilor nici că le pasă că, practic, calcă în picioare valorile fundamentale ale drepturilor omului sau eforturile constante depuse în trecut de social-democraţi de conştientizare a problematicii dizabilităţii. Iar asta în contextul în care ieri a fost Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi și tema anuală a fost chiar <Promovarea participării persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea acestora>.
În cheia austerităţii generale pe care o aduc liberalii în societatea românească, judeţul Arad nu a scăpat de tăierile decise de actualul guvern. Au făcut-o în cel mai laş mod cu putinţă, prin ordonanţă de urgenţă. La capitolul <Drepturile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special>, judeţul Arad a pierdut suma de 50.000 de lei şi la capitolul <Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă>, judeţului nostru i-au fost tăiaţi 117.000 de lei. Inutil de precizat că sunt afectate o serie de instituţii din Arad aflate în subordinea Consiliului Judeţean, cum sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad sau Liceul Special <Sfânta Maria> Arad. Acum fruntaşii PNL Arad nu mai strigă : <A furat Guvernul banii arădenilor>. Pentru că, de această dată, Guvernul Orban chiar a făcut-o, fără remuşcări sau vreun dram de umanitate”, spune Adrian Butunoi.
Trimite articolul
XDu-te la culcare ciu-mo-su-le!!!!
PSD a pornit in forta masina de atac prin minciuni, manipulari si calomniere a noului guvern. Si-a pus in functiune credincioasele sindicate sa tulbure apele, a incercat sa-si insuseasca abrogarea legilor aberante de pesedei inventate, acum se foloseste de bugetarii din rabdul doi-trei, proaspat impanatii cu mariri salariale, ca blocand veniturile necajitilor si prin minciuni sfruntate sa intoarca poporul impotriva celor ce incearca acum sa redreseze tara ruinata si distrusa de 30 de ani incoace de ei, pesedeii lui Iliescu si banda lui de hoti si mincinosi.Sa asteptam si minerii ca pe vremea iliescului ?
Cine mai e si umflatul asta caruia ii luceste fata de bine hranit ce e si care iese sa insire minciuni ?!?
Inteleg ca trebuie sa se taie unele chestii dar chiar la copiii cu dizabilitati. Penibil
Cateva intrebari catre D-nul Adrian:
– de ce au fost taiate aceste fonduri?
– care era situatia reala, inainte de taierea fondurilor?
Din deducerea mea, inseamna ca autoritatile NU s-au facut treaba, adica pe intelesul tutror: nu au alocat fondurile catre copii, din diferite motive, iar banii nealocati catre copii din vina celor responsabili , au fost redirectionati catre alte judete, care sau ocupat de copii!
Si atunci, cine e de vina?
1. statul care ti-a alocat fonduri pentru copii, pe care NU i-ai folosit?
sau
2. reprezentantii in teriotoriu, care NU sau ocupat de dosare, a.i. copii cu dizabilitati sa beneficieze de fondurile respective?
Eu cred ca verificarea trebuie facuta AICI in Arad, la institutiile abilitate, CARE sunt direct raspunzatoare SI sa NU aruncati mata moarta in gradina Guvernului !
ASA ca, vorba unui lider de-a vostru: ALTA INTREBARE !
Iar aberezi cu minciuni???
Eu nu vad degetul cu care arata inspre Guvernul Orban. Si l-o fi bagat undeva ?
Am o singura intrebare la acest neica nimeni , sa taiat din indemnizatiile copiilor cu dizabilitati , a insotitorilor acestora sau a altor drepturi a acestor copii ?????? daca nu , taci ca mananci rahat !