ARAD. „Reprezentanţii statului vecin au informat că nu sunt vizate de restricţii transporturile umanitare pentru a nu întârzia distribuirea ajutoarelor şi donaţiilor, respectiv transporturile de animale vii, animale perisabile sau combustibili, materiale pentru încălzit”, au declarat reprezentanții Poliției de Frontieră.www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, a precizat Poliția de Frontieră. De asemenea, Brigada Poliția Autostrăzi – Biroul Autostrăzi Arad anunță că restricționarea traficului pe teritoriul Ungariei va determina formarea de coloane de automarfare pe A1, tronsonul Arad-Nădlac, sens de mers înspre vamă, iar pentru a întâmpina eventualele incidente „vom mobiliza mai multe efective în această perioadă și după deschiderea circulației pe teritoriul ungar, pentru prevenirea accidentelor, vizibilitate și fluidizare”.
Având în vedere cele anunțate, în această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţii de circulație pe drumurile publice din Ungaria. Poliția de Frontieră a precizat că traficul de călători și autoturisme se vor desfășura fără restricții. „Autorităţile de frontieră din cele două state sunt în contact permanent, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate (folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).La ridicarea restricţiilor, recomandăm şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internetTrimite articolul
XMai Ioana, iară scrii aberații, titlu tendențios. E ziua lor, e o mare sărbătoare, fac ce vor, se respecta nu ca noi cu doar interese personale. Ce e normal pt alții e anormal pt noi cei care nu respectam nimic!
Bravo totusi este si ziua de duminica sau sarbatoarea e foarte importantaaaa
titlu stil can can defapt aradon e la nivelul respectiv ,rusine ,de ce nu scrieti cum sa trecut si fara orice act in saptamana trecuta , aradul a ramas fara cativa pakistanezi ,cu ocazia asta
Titlu tendențios. Ei chiar respecta zilele de sărbătoare. Ce i rău în asta?
E o minuscula tara de care tine cont o Europa intreaga.
Si asta datorita primului ministru si ministrului economiei si comertului.
Ei in tara lor au dreptul sa isi faca regulile si o fac, si bine fac. Ei au legi, reguli si sunt aparati de conducerea lor in tara lor. În Romania, unde strainii fac regula dupa bunul lor plac si unde cine vrea si are chef intra ca in codru nepazit se poate orice. In Romania intra cine si cum vrea cu pretextul unor razboaie de care romanii nu sunt vinovati. In Romania nu exista lege si reguli care sa protejeze romanii de hoarde navalitoare, de banditi si hoti.de raketi de traficanti, de traficati care nu stim cine sunt, cu ce intentii au fost trimisi peste noi si ce cara in bagaje,
Animale perisabile? :))))