Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei pentru Reformă Civică şi Democraţie, salută decizia autorităţilor locale de a inaugura un nou sezon pe gheaţa patinoarului din Arad. Însă nu poate face abstracţie de tarifele practicate, mult prea mari faţă de ceea ce oferă patinoarul amatorilor de sporturi de iarnă. „Am mers cu multă plăcere, cu cei doi copii ai mei, la patinoar. Am rămas însă neplăcut surprins când am aflat cât trebuie să plătesc pentru o oră de distracţie pe gheaţă. Dar aş fi trecut poate peste preţul pipărat al biletelor, care pentru multe familii cu resurse financiare limitate este prohibitiv, dacă aş fi avut parte de condiţii cât de cât decente. Pentru un bilet de 16 lei pentru o oră, sau 18 lei pentru 90 de minute, patinatorii au parte de o gheaţă execrabilă, cu denivelări, care aduce mai mult a arătură îngheţată decât a luciu de gheaţă. Când am tras un semnal de alarmă în cadrul unei emisiuni la care a fost prezent primarul interimar, am fost pus la punct cu explicaţia că <serviciile costă>. Costă şansa de a distruge patinele pe gheaţa spartă, într-un patinoar descoperit, care practic este doar un dreptunghi de beton peste care s-a aruncat apă care a fost îngheţată, fără a mai fi apoi întreţinută, aşa cum se practică în alte locuri unde există patinoare adevărate? Pentru asta trebuie plătită o sumă comparabilă cu o masă de prânz la meniu într-un local mediu din Arad? Patinajul, iarna, este un sport care dezvoltă abilităţile copiilor şi tinerilor şi îi căleşte, cu beneficii certe asupra stării lor de sănătate. De aceea, o administraţie responsabilă ar alege să îl facă accesibil pentru cât mai multă lume, nu să impună tarife prohibitive pentru marea masă a celor care s-ar putea bucura de ceea oferă patinoarul. Iar dacă preţurile sunt dublate de condiţii de maidan îngheţat, este cu atât mai rău pentru cei care gestionează patinoarul şi se mai şi laudă cu modul deplorabil în care acesta se prezintă la ora actuală. Este opinia mea, ca părinte, dar şi a asociaţiei pe care o reprezint, care continuă să ia atitudine atunci când constată existenţa unor probleme cu care se confruntă arădenii”, a declarat Samuel Caba, preşedintele ARCD.
Trimite articolul
XSi de ce nu ai propus in sedintele CLM sa se intervina la acest “local”???
Am inteles… nu te baga nimeni in seama si te bagi tu…
Sa se închidă de tot, nu vrem patinoar !
Pocaitu are pliscul cam mare . Dar daca il lasi sa se ocupe de problema iti fura 90% si 10% face donatie la biserica. -apoi iti spune ca nu era rentabil patinuarul.
Nu știu de ce tot vorbește despre toate omul asta. Mai bine sa ne lase în pace ca știm noi mai bine
….pokemonul iarasi se baga in seama !!! ..se pricepe acum si la patinoare si eficientza lor in comuna noastra !!! urmeaza subiectul gravide si cezariene cu impact direct asupra fenomenului de inalzire globala !!!! ……desigur ca se va pricepe si la asta !!!