Primarul Gheorghe Falcă a anunţat că, în maximum trei ani, cablurile care atârnă de stâlpi vor fi duse în subteran. De această lucrare se ocupă o companie privată care a început deja acțiunea de realizare a infrastructurii necesare pentru amplasarea cablurilor în subteran. Vor fi realizate tubulaturi pe o lungime de 51,6 km pe străzile principale, 22,7 km pe cele secundare și de 47,3 km în cartiere. În total, puţin peste 120 de kilometri, adică aproximativ un sfert din întreaga reţea stradaă din municipiul Arad.
„Firma execută lucrările pe cheltuiala sa şi va reabilita infrastructura afectată de lucrări la aspectul inițial. Astfel, trotuarele vor fi refăcute integral după amplasarea tubulaturii, străzile vor fi refăcute pe întreaga bandă de circulație afectată, spațiile verzi degradate datorită intervenţiei vor fi refăcute integral” – a precizat Gheorghe Falcă.
În prezent se lucrează pe Calea Victoriei și urmează zona din jurul stadionului UTA. „Cetățenii vor fi informați periodic asupra programării lucrărilor, acestea fiind coordonate cu lucrările de infrastructură derulate de administrație” – a explicat primarul.
Gheorghe Falcă a mai subliniat că investiţia se adresează atât companiei care realizează lucrările, cât şi altor deţinători de cabluri. Având instalaţie de cabluri în subteran, aceştia din urmă au obligaţia (prevăzută într-o hotărâre de Consiliu Local) de a introduce în subteran cablurile, urmând să plătească companiei care a realizat investiția un tarif aprobat la nivel naţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!