Zeci de garaje, devenite deja de ani buni spaţii de depozitare fie pentru vânzătorii din Piaţa Mioriţa, fie pentru proprietarii lor, vor fi rase de pe faţa pământului. Transformate în cu totul altceva decât locuri de parcare şi urâţind la maximum zona Pieţei Mioriţa, garajele cu pricina mai au câteva zile de stat în picioare. Apoi, Primăria va veni şi le va demola pe banul ei, urmând ca această cheltuială să fie recuperată de la proprietari.
Şi asta pentru că proprietarii, cei identificaţi (câteva garaje au fost ridicate acolo fără acte), nu au făcut nici o mişcare în pofida înştiinţărilor şi somaţiilor venite de la autorităţi… în decembrie. De la acel moment, deţinătorii acestor construcţii provizorii au tot fost păsuiţi.
Pe locul lor vor fi ridicate câteva (deloc frumoase) platforme gospodăreşti de gunoi şi vor fi amenajate, în sfârşit, parcări pentru cei de la blocuri.
Primăria nu a decis încă dacă va avea curajul să demoleze toate garajele din zonă şi să transforme vecinătatea Pieţei Mioriţa în prima zonă din Arad fără garaje din tablă de diferite culori, dimensiuni şi utilizări, sau va face loc doar unor tomberoane de gunoi şi a câtorva maşini în plus. Executivul va analiza acum situaţia, după ce susţine că a primit de la arădeni cereri de modificare a aspectului şi de demolare a garajelor.
Câţiva arădeni au sunat, ce-i drept, şi la redacţie pentru a indica neajunurile garajelor pe care proprietarii lor le folosesc pentru depozitare, urmând a-şi parca maşina tot pe stradă… „pe locul lor”.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!