ARAD. Principalele investiții în drumurile județene vor fi realizate din fonduri europene, susține secretarul general PNL Arad, vicepreședintele Consiliului Județean Răzvan Cadar.
„Cel mai mare proiect la care suntem parteneri, drumul expres Arad – Oradea, dar și drumuri județene, centura de sud-est și Arad – Șiria – Pâncota – Buteni au ca sursă de finanțare fondurile europene. Ieri (n.r. luni) am participat la recepția drumului Curtici-Macea-Sânmartin, parte a modernizării rețelei de drumuri din apropierea frontierei, care vor conecta mai bine orașele Curtici și Chișineu Criș, toate fiind lucrări realizate din fonduri europene”, a spus Răzvan Cadar.
Acesta a menționat și faptu că, pentru 2022, Consiliul Județean Arad a construit un buget în care investițiile au cea mai mare pondere. Iar din bugetul de investiții, drumurile sunt o prioritate.
„În total, pentru lucrări și întreținere, vom orienta 227 de milioane de lei spre drumurile județene. Pe lângă fondurile europene, care reprezintă principala sursă de finanțare, am alocat sume importante din fonduri proprii și vom folosi programele naționale, mă refer la Anghel Saligny. Investițiile în drumuri sunt o prioritate pentru că astfel contribuim la siguranța în trafic, ajutăm economia și contribuim la crearea și menținerea locurilor de muncă”, a declarat Cadar.
Trimite articolul
XVoi întreba de câte ori ii văd poza acestui domn, poate se va sesiza cineva: Fiind vicepreședinte al CJ Arad, nu exista niciun CV ori vreo declarație de avere a acestui domn. De ce? Eu zic ca meritam sa stim și sa evaluam ,,traiectoria” de al intrarea în politica.. nu de alta dar an cu an ne trezim cu el primar și va spune ca are averea dinainte sa fie Primar 🙂
Măi Răzvane, iar mănânci kăkat , ca de obicei, pnl și investițiile, voi infectați până și groapa de gunoi.