Șoferul a simțit un miros înțepător, specific unui cadavru, și a dat alerta la 112. Bărbatul decedat a fost identificat de polițiști. Astfel, s-a stabilit că victima avea 38 de ani, era din municipiul Tecuci, județul Galați și fusese dată dispărută.
Se pare că bărbatul a ajuns în vestul țării cu intenția de a părăsi România, însă a ajuns doar până la Nădlac unde – potrivit informațiilor noastre – înainte de a fi dat dispărut și de a deceda, a fost legitimat de polițiști. Mai departe, bărbatul a luat un autocar – care avea să-l transporte în Spațiul Schengen – însă pentru că a devenit recalcitrant – potrivit informațiilor noastre victima suferea de anumite afecțiuni medicale – șoferul a decis să-l dea jos din mijlocul de transport. De aici, se pare că bărbatul a decis să se deplaseze pe jos, el fiind identificat, din nou, de data aceasta de polițiștii de frontieră în zona fâșiei verzi. Lângă trupul neînsuflețit al bărbatului au fost găsite rucsacul și portofelul, indicii că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni. De altfel, pe cadavru nu au fost găsite urme de violențe.
Trimite articolul
XBună seara, Special Arad a venit cu aceeași știre, dar în comun au doar ca este vorba de un bărbat din Galați. Restul informațiilor nu corespund cu cele publicate de voi. Pe cine să credem? Sunteți formatori de opinie!
Rudy dragă,spune tu o știre, versiunea ta,trece pe la 3,4 persoane e din țânțar armăsar, așa și informațiile din mai multe sirse