Se vorbeşte de mult de demolarea sediului Direcţiei sanitar-veterinare, dar până acum clădirea care este situată exact pe traseul autostrăzii nu a fost demolată. Tronsonul pe care este situat imobilul cu pricina, care face parte din centura ocolitoare a Aradului în regim de autostradă, este, în fapt, şi cel mai întârziat în execuţia lucrărilor, vina fiind pusă de multe ori de către constructor tocmai pe faptul că autorităţile nu au trecut la mutarea instituţiei în altă locaţie, pentru ca terenul să fie eliberat de construcţii, iar munca la şosea demarată.
Tot această porţiune de autostradă este cea care a primit cel mai târziu autorizaţie de construcţie şi, deşi încă din vară s-a vorbit de demolarea sigură a clădirii în câteva zile, aceasta este încă în picioare. Unele zvonuri de pe piaţă dădeau aproape ca sigur faptul că, dacă imobilul nu va face cunoştinţă cu buldozerele constructorilor autostrăzii, tronsonul va putea fi inaugurat doar undeva în 2013, şi nu în 2012, aşa cum promiteau oficialii de la Bucureşti.
Se mută laboratorul
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, ne-a precizat, însă, faptul că imobilul Direcţiei sanitar-veterinare va cădea săptămâna viitoare. „Clădirea DSV se va demola săptămâna viitoare. Parte din direcţie s-a mutat deja cu birourile în imobilul pe care l-am achiziţionat în cartierul Confecţii. Săptămâna viitoare vom finaliza amenajarea laboratoarelor DSV, moment de la care putem trece la punerea la pământ a fostei clădiri. Din calculele noastre, clădirea ar urma să fie demolată la finele săptămânii viitoare”, a precizat Eusebiu Pistru.
Oficialul crede că marţi, miercuri se vor muta în noua clădire şi laboratoarele, iar problema va putea fi considerată ca şi rezolvată.
Deschidere parţială?
Pistru susţine că întreaga lucrare de realizare a centurii ocolitoare a Aradului în regim de autostradă va fi finalizată până în vara anului viitor. Se vorbeşte deja de darea în funcţiune a unei porţiuni din autostradă, pe un sens de mers, încă din decembrie 2011, pe tronsonul situat între DN69 şi podul din Alfa, însă – cum acest lucru nu este dorit de autorităţile locale, speriate de devierea traficului greu prin oraş -, este posibil ca deschiderea parţială a centurii să nu aibă loc în această iarnă.
Primii care urca peste autostrada
Citiți principiile noastre de moderare aici!