Numeroși studenți coordonați de prof. univ. dr. Valeria Belengeanu, au vizitat marți, 15 decembrie, Centrul „Curcubeul” unde au fost întâmpinați cu emoție, căldură și multă bucurie de cei mici.
Prof. univ. dr. Valerica Belengeanu, profesor de Genetică în cadrul Facultății de Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie, a precizat: „Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, prin reprezentații săi, studenții anului II de la Facultatea de Medicină Dentară, au oferit copiilor din Centrul „Curcubeul”, cadouri constând în fructe, periuțe și paste de dinți și bineînţeles, au stat de vorbă cu copiii și le-au oferit câteva sfaturi de educație sanitară. Ne dorim ca acești copii să-și îngrijească dințișorii, mai ales că mulți dintre ei sunt încă mici, în faza de dezvoltare a dentiției”.
Sorin Mocuța, șef serviciu Protecția Copilului și Familiei din cadrul Direcției de Dezvoltare şi Asistență Comunitară Arad, a subliniat buna colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”: „În lumina parteneriatului pe care îl avem cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și care se desfășoară de câțiva ani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă am fost vizitaţi de studenții de la Facultatea de Medicină Dentară a UVVG și dorim să le mulțumim pentru această surpriză. Pe viitor vom avea aceeași colaborare fructoasă și vă dorim tuturor sărbători fericite și toate cele bune. Am avut mereu o colaborare foarte bună cu toate facultățile din cadrul Universității, inclusiv cu doamna rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci”.
La rândul lor, studenții au fost extrem de emoționați de faptul că au reușit să aducă bucurie în viețile celor mici, în preajma sărbătorilor de iarnă. „În urma spectacolului de săptămâna trecută, am adunat fondurile și am făcut pachețele pentru a aduce o bucurie acestor copii din Centrul „Curcubeul”. Din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” vă mulțumim și vă dorim sărbători fericite”, a declarat Simona Schmalberger, studentă în anul II la Facultatea de Medicină Dentară.
Vlad Țigu, student în anul II la Facultatea de Medicină Dentară, adăugat: „Sunt bucuros că alături de colegii mei din anul II de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UVVG, am reușit să organizăm un spectacol, un adevărat succes, prin care am reușit să strângem o sumă de bani pentru a oferi copiilor cadouri. Sperăm că i-am bucurat și le dorim sărbători fericite”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!