ARAD. De luni, 25 ianuarie, la nivelul centrelor de vaccinare împotriva virusului SARS CoV-2, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, începe etapa de administrare a dozei de rapel. Persoanele care s-au vaccinat începând cu data de 04 ianuarie trebuie să se prezinte, la interval de 21 de zile, în același centru în care au primit și prima doză, fără să fie necesară o programare.
În paralel, în centrul de vaccinare din strada Stephan Ludwig Roth se efectuează vaccinarea pentru persoanele care se încadrează în etapa a II-a.
De pe 25 ianuarie, doza de rapel se administrează în centrele din strada Andrenyi Karoly, nr 2-4 – cu acces prin ambulatoriu, din Piața Mihai Viteazu nr. 7-8, din Bulevardul Revoluției – Policlinica Dacia, respectiv din strada Stephan Ludwig Roth nr. 2.
Astfel, luni se vor prezenta, pentru rapel, persoanele cărora li s-a efectuat prima doză pe data de 04 ianuarie, marți 26 ianuarie, persoanele care s-au vaccinat pe 05 ianuarie, miercuri 27 ianuarie, persoanele cărora li s-a administrat prima doză pe data de 06 ianuarie, pe 28 ianuarie sunt așteptate persoanele vaccinate pe 07 ianuarie, vineri, 29 ianuarie – persoanele vaccinate cu prima doză pe data de 08 ianuarie.
Trimite articolul
XUite una “conspirationista” : vaccinul asta e intr-atat de experimental ca nici termenul de ”rapel” nu i se portiveste ca cica la asta vei dezvolta imunitate doar dupa ce trec 10 zile de la a doua vaccinare(care nu e rapel) recte si hotararea CNSU de a excepta de la carantina pe cei vaccinati la care au trecut cele 10 zile dupa “rapel”. In mod oficial termenul “rapel” se refera la altceva, citez: “RAPÉL ~uri n. …. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială.”
Da, tot eu sunt conspirationist sau nu sunt responsaaaabiiiil ca stiindu-ma sanatos dupa ce am invins virusul singur nu vreau sa imi bag “sifonul” asta in sistem. Nici nu voi putea fi acuzat de hashtagi fundamentalisti ca incurc cu ceva ca daca ma mai imbolnavesc o data voi incerca sa ma tratez acasa la fel ca inainte. Daca asa e sa fie prefer sa crap acasa nu la spital asa ca nu voi pune presiune nici pe sistemul medical. Pana acum nu am vazut nici o statistica despre cati au murit acasa in schimb s-a afirmat de cei implicati ca rata de supravietuire la ATI e de 1 -2 din 10. Bafta tuturor.
-
Nu te vaccineaza nimeni cu forta , vezi de treaba ta si stai acasa atunci .
-
Dar pe tine cine te forteaza sa te bagi in discutii care te depasesc mental cretinoidule ? am spus eu ca mi-e frica sa nu ma vaccineze cineva cu forta prostovane ?
-
Recunosc , la cum te exprimi , mi-a fost greu sa inteleg ce vrei sa zici 🙂
-
-
Urmeaza mentenata oferita de Royal Stil, Nosferatu si binenteles inegalabilul Kuki care ofera bonificati si vaucere. tuturor cadrelor medicale. Curaj doctorasi poftiti la mentenanta😂
-
Asa b@# ai fost mereu??? Marti e programată si nevasta-mea ! Dupa primul nu a avut ABSOLUT nici o reacție adversă!
Pacat că mă-ta ti-a făcut toate vaccinurile si nu a scăpat omenirea de unul ca tine!-
Valabil și pentru Mda !!!
-
Iar pentru tine e valabil sa le faci o felatie la toti ”conspirationistii” . Adica sunt eu b@# ca nevasta-ta care a fost destul de v@c@ sa se marite cu un cretin nu avut reactii adverse ? asta zici hashtag borat ?
-
-
-
Da da , toti sutele de milioane sau poate miliarde care se vor vaccina vor muri , doar tu vei supravietui……. si kuki…..idiotule
@Mda te-am deranjat din căutarea în tomberoanele Londrei ??? Scuze!!!)))🤣
V@@ă e aceea de la care ai supt, rahat cu ochi !
-
Mai citeste-ti o data replica la care am raspuns bai coprofilule ca sa intelegi ca tu ai inceput. Asta cu Londra e tare, se vede cat esti de oligofren