Cu ajutorul realității virtuale și realității augmentate, trecutul poate fi readus în actualitate într-o manieră atractivă. Este și cazul proiectului de recreere a unei cafenele reprezentative a Aradului din perioada modernă – „Corso”, situată în centrul Aradului, într-un palat cu semnificații deosebite – Palatul Neumann. „Corso” a reprezentat un veritabil reper al protipendadei timpului, un mediu remarcabil de socializare și petrecere a timpului liber.
„Aradul, a cărei zonă centrală a fost definită după modelul Ringului vienez, a cunoscut în acea perioadă o dezvoltare semnificativă pe toate palierele, orașul fiind supranumit mica Vienă. Proiectul realizat de Cyber Excellence în parteneriat cu Birchman Company din Marea Britanie își propune să reconstituie tocmai acea atmosferă urbană irepetabilă”, spune profesorul Antoniu Martin.
Paul Birchman, vicepreședinte al Birchman Company, consideră acest demers extrem de important pentru promovarea internațională a unui oraș, a unei comunități cu istorie fascinantă. Antoniu Martin, director de proiecte în cadrul Cyber Excellence, susține că astfel de proiecte se adresează mai ales generațiilor tinere, care sunt îndemnate să-și înțeleagă mai bine trecutul.
În decembrie 2022, Cyber Excellence a publicat și proiectele de recreere în realitate virtuală și realitate augmentată a Palatului Bohuș și a momentului vizitei împăratului Franz Joseph din 1852. Cafeneaua „Corso” poate fi „vizitată” pe www.cyberexcellence.eu/corso.
Trimite articolul
XGustul pentru frumos a disparut odata cu venirea comunismului,dar acum unele lucrari sunt chiar hidoase,cel putin in urbea noastra,iar betoanele si materialele fara aspect ne inconjoara.Acum totul se construieste pe viteza,ineresul economic primeaza,sa vina banul cat mai repede,in detrimentul calitatii si frumosului…
-
Eu aș spune că gustul pentru frumos s-a pierdut odată cu plecarea austro-ungariei…
-
corect, dar romanul nu vrea sa recunoasca.
-
-
Gustul romanului parvenit si nu numai este, Autogara, Casa sindicatelor podul Decebal .Punct .Cred ca am spus tot >
localul exista dar e privatizat
acolo de vand cu totul alte produse decat cele alimentare asa ca……………….
Asa cafenele mai sunt cateva prin Ungaria , Cehia,Slovacia,Austria.
La bucale sa nu cautati.