ARAD. Mai e de așteptat până când arădenii vor putea merge acasă sau la serviciu în tramvaie moderne. Cel de al treilea credit BERD destinat achiziţiei de tramvaie, modernizării depoului de tramvaie şi introducerii sistemului e-ticheting a intrat în linie dreaptă dar până la cumpărarea tramvaielor mai e mult. Potrivit informaţiilor primite de la primarul Gheorghe Falcă, în momentul de faţă, banca pregăteşte documentele pentru scoaterea la licitaţie a achiziţiei de tramvaie, licitaţia în cauză căzând în sarcina BERD şi nu a Primăriei Arad.
Edilul susţine că până în acest moment s-a stabilit cine va fi consultantul pentru această nouă lucrare şi că BERD lucrează acum la caietul de sarcini pentru licitaţia de achiziţii tramvaie.
„Va fi vorba de o achiziţie spcială, căci nu cumpărăm orice fel de tramvai, ci unul cu podea joasă, care să poată rula cu viteză pe liniile modernizate de tramvai din municipiu. Întreaga procedură e una specială, nefiind vorba nici de executarea unei lucrări, nici de o simplă achiziţie de produs”.
Fără număr
Lucrurile nu sunt, încă, pe deplin lămurite în privinţa celui de al treilea credit BERD, dincolo de banii pe care Primăria îi împrumută şi de ratele pe care le va plăti în viitor. Încă nu s-a stabilit dacă se va merge pe licitaţia tuturor celor zece tramvaie moderne cu podea joasă la care visează Muncipalitatea, urmând să se cumpere pe rând mai apoi vagoanele, sau dacă se vor scoate la licitație câte două tramvaie pe an, timp de trei ani. Lucrurile se vor limpezi, însă, până în primăvară, se spune, când cel mai probabil se va da startul la licitație.
Achiziția de tramvaie va fi prima etapă din BERD III, aceasta find urmată de lucrarea de modernizare a depoului de tramvaie. Banii luați de la bancă vor fi cheltuiți și pe implementarea sistemului de e-ticheting, ultima dintre lucrările programate pe acest credit.
Valoarea
Cel de al treilea credit luat de la BERD este în valoare de 20 de milioane de euro. Din acest împrumut, jumătate va merge pe achiziția de tramvaie. 11,5 milioane de euro reprezintă din acest credit refinanțarea creditului BERD II în condiții mai avantajoase. BERD a decis să acorde în acest caz, dincolo de finanțarea pe credit, și asistenţă tehnică din fonduri proprii pentru creşterea eficienţei transportului public şi pentru modernizarea sistemului de ticketing (e-ticketing).
Creditul are o perioadă de garanţie de 3 ani şi o perioadă de rambursare de 13 ani, având cea mai mică dobândă dintre toate creditele accesate până acum de Primărie (mai mică decât la băncile comerciale): sub 4%. Scopul final al creditului este creșterea confortului cetăţenilor care aleg să folosească mijloacele de transport în comun. La momentul semnării contractului, în iunie 2012, oficialii sperau ca până la finele anului să fie încheiate procedurile de licitaţie pentru cele trei direcţii – achiziţia de tramvaie, modernizarea depoului de tramvaie şi implementarea sistemului de e-ticketing – fapt care se dovedește acum imposibil.
Creditele
Primul credit luat de la BERD, în valoare de 20 de milioane de euro, a fost semnat în anul 2005, valoarea acestuia fiind cea mai mare din toate împrumuturile luate de la această bancă. Cel de al doilea credit BERD a fost semnat în 2009, pe 13 milioane de euro, din care au fost cheltuite în cele din urmă doar 11 milioane. Din cel de al treilea credit, în valoare de 20 de milioane de euro, doar 9,5 milioane sunt bani noi oferiţi Primăriei Arad, iar 11,5 milioane euro sunt banii ce trebuie plătiţi BERD II, care vor fi refinanţaţi în condiţii mai avantajoase.
Citeşte şi Cartiere legate cu tramvaie
Fara transparenta pe linia de tramvai
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!