Cei de la CitiZenit, în colaborare cu CMCA, continuă proiecțiile pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta, de pe Alecsandri nr.2. De data aceasta într-o zi de joi, mai exact pe 13 aprilie, începând cu ora 19. Filmul proiectat cu câteva zile înaintea sărbătorii de Paști va fi „Câini”, primul lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică.
Filmul
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.
Premiile
Filmul a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF, două premii la Festivalul de la Sarajevo și cinci trofee la Premiile Gopo de anul acesta. Proiecția va fi urmată, ca de obicei, de discuții și dezbateri alături de Titus Muntean și Rareș Hanțiu, iar publicul este rugat să intre în sală înainte de începerea proiecției.
Evenimentul este organizat de CitiZenit în colaborare cu Centrul Municipal de Cultura Arad şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene susţinută de Primaria Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!